Ceea ce exprim în câteva articole de două pagini dactilo sunt rezumări din cap. VIII, De ce sunt atacuri la adresa USR şi a scriitorilor? Rezistenţă prin nepactizare şi cultură, pe pp. 245-278 din volumul Sfinţi şi Securişti, Ed. Ecou Transilvan, ediţia a II-a, 2015. Şi atunci greu reuşind retipărirea ei, în final am fost înprocesuat de turnătorul Mircea Popa (să nu-i spun lui şi altora ca în carte, că m-am trezit sancţionat cu o sumă pe care încă nu am plătit-o. Urmează executarea silită).
În acel capitol nu am abordat starea ilegală în are se află USR de când s-a înfiinţat sub acest nume. Nedoritele precizări juridice de acum, ţineam să le comunic conducerii colective, Consiliul Uniunii sau Comitetului Director, nepretinzând nici o cheltuială pentru deplasarea mea la Bucureşti. După mai multe propuneri în destul timp, răspunsul acelaşi, nu. O singură variantă mi s-a oferit de Conducere, să le ies în cale la Cluj, când Preşedintele şi redacţia de la „România literară” merg la Oradea într-o vizită de lucru sau aniversare cu autorităţile administrative, ca recent la Bistriţa. Demersuri de a atrage atenţia forurilor Uniunii am făcut şi la Comitetul de Conducere al Filialei Cluj a USR încă de pe vremea când era proiect actualul Statut 2013, monocratic sau manolescian. Nu am avut acces nici aici acasă la mai multă democraţie. La distanţa aceasta fiind ţinut de Uniune, am fost hotărât să mă adresez justiţiei pentru proces ca să fie Uniunea legalizată printr-un alt statut şi alt nume, pentru altă calitate juridică, fiind persoană de drept privat. Acum starea de sănătate, uneori limitativă, încă nu-mi permite o asemenea deplasare, iar starea de criză a Uniunii prin apariţia altei organizaţii scriitoriceşti paralelă în Bucureşti, a impus ieşirea mea în presă; unde am fost acceptat (singura în prezent). Regret profund că nu-mi pot manifesta recunoştinţa pentru organizaţia scriitorilor care m-a ajutat material şi moral când am fost şomer în 1970, 1971 şi mai mult după ce am fost înlăturat definitiv din Universitatea „Babeş-Bolyai” în 1976, sub preşedinţia de atunci de la Zaharia Stancu la D.R. Popescu. Dar mai este o şansă de a sa salva juridic USR, legalitatea. Căci legiuitorii au abuzat şi de Constituţiile ţării în vremurile trecute şi până azi.
Opinia dlui Preşedinte că are altă calitate USR de azi, dar e contrazisă până şi în titlurile acestor pagini, argumentând că e una şi aceeaşi de când este sub aceeaşi siglă, este infirmată chiar în recentul Statut 2013, art. 1: „Uniunea Scriitorilor din România, numit în continuare USR, este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români înfiinţată în anul 1908. USR, declarată persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949, este asociaţie profesională de creatori literari, nonguvernamentală şi nonprofit…” Formularea şi conţinutul citat sunt preluate din D. 267, dar omiţând esenţialul art. 3: „Societatea Scriitorilor din RPR se dizolvă, iar patrimoniul său trece asupra Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română”. E clară natura politică a USR de la înfiinţarea sub dictatură până azi şi falsul juridic, sprijinită şi de Legea naţionalizării. Până şi actele USR făcute înainte decretul i le legalizează şi „sunt valabile”.
Gogomană este şi transcrierea din decret că USR este „persoană juridică de utilitate publică”. Cu astfel de aberaţii e semănat Statutul de la primul articol şi până la ultimul, 49, încheindu-se cu banalul şi falsul juridic din Notă, cu cinci paragrafe.
De înfruntat avuse USR în 1949, în 1990, dar şi astăzi, legalitatea. O făcuse cu succes, victorios 67 de ani de vreme ce se numeşte Uniunea Scriitorilor din România. Căci învinsese legalitatea. Dar altă fisură a şi apărut: nu mai este din RPR, ci din România. Nu au putut fi trecute cu vederea acordările obligatorii impuse, care au decurs din titlul de ţară.
Cu atât mai mult s-a impus schimbarea titlului persoanei juridice de drept privat, sclipitor de ilegal, din prima vocabulă: Uniunea Scriitorilor din România. Fiindcă Legea nr. 21/1924, în vigoare şi în anul 1924, în art. 102 stabileşte că: „Două sau mai multe persoane juridice se vor putea constitui în uniuni sau federaţiuni”. Starea de ilegalitate a USR şi Statutul ei se dezvăluie în aceeaşi lege ce defineşte, în art. 1, al. 1, că: „Asociaţiunea este convenţiunea prin care mai multe persoane pun în comun, în mod permanent, contribuţiunea lor materială, cunoştinţele şi activitatea lor, pentru realizarea unui scop care nu urmăreşte foloase pecuniare sau patrimoniale”.
Încălcarea legislaţiei pe parcursul istoric, sub titlurile USRPR şi USR, este sursa erorilor juridice (cum se va arăta şi în continuare).
Teodor Tanco
