CONFLICTELE DE LEGI ŞI ILEGALITĂŢI SE SUCCED ŞI SE REFLECTĂ ÎN STATUTELE U.S.R. (1949-2016)
Problema fumigenă de ilegalitate a statutului juridic nu este proprietate a Uniunii Scriitorilor din România, ci a grupurilor „unionale” de creaţie artistică înfiinţate pe baza legislaţiei contemporane la început şi sfârşit de secole şi milenii. Mai zgomotoasă fiind în lumea cuvântului. De la preluarea puterii politice şi de stat de către comunişti, elaborând legi de consolidare a regimului nou, totul era posibil să se desfacă şi să se facă altfel. Legalitate, ca şi libertatea, e ultimul adevăr de respectat. Conflictul de legi la problema USR apare la apariţia Decretului 267/1949 contrar prevederilor Legii 21/1924 în materie de definire a uniunii şi a asociaţiei. Cuprinsul articolelor s-a transcris în precedentul număr de ziar. Cititorul are la îndemână pentru informare dicţionarele de limbă, inclusiv cu deosebirile lor în noianul de grupări după scopul urmărit. Ce a scriitorilor nu avea ideal şi activitate realizarea de „foloase pecuniare şi patrimoniale”, conform legii în vigoare şi funcţionării ei atunci.
O altă aberaţie şi o altă ilegalitate sunt inserate sunt inserate în art. 1 şi în Notă, paragraful întâi este preluarea erorilor anterioare şi formularea statutară, argument şi teză, că: „Prin decretul 267/1949 USR a fost declarată persoană juridică de utilitate publică. De la 15 ianuarie 1990, USR şi-a desfăşurat activitatea conform Decretului-lege 27/1990”. Încă din acel moment 1990 „persoana juridică română de utilitate publică” USR se pierde în democraţia de tranziţie, fărădelege şi mare corupţie.
Conflictul de legi e inevitabil. Pragul din decembrie 1990 nu-l mai trece faimosul D. 267/1949 şi îl stopează Decretul-lege Nr. 27/14 ianuarie 1990, căci Consiliul Frontului Salvării Naţionale decretează: Art. 1 „Scriitorii, artiştii plastici, compozitorii, creatorii de film şi de teatru se pot asocia, potrivit specificului lor de creaţie, în organizaţii profesionale cu personalitate juridică, potrivit prevederilor legale în vigoare”. În plus, art. 8 al aceluiaşi alungă până şi umbra USR ca „persoană juridică de utilitate publică”, stabilind că: „statul nu acordă subvenţii bugetare organizaţiilor de creatori decât în condiţii excepţionale şi pentru scopuri bine determinate”. Iar art. 9 îi şterge şi amintirea regretată de Statutul USR, că: „Pe data prezentului decret se abrogă orice dispoziţii contrare”. Contrare i-au fost normale şi spiritul „unionistului” D. 267/1949, pe care îl anulează.
Era începutul zbuciumat şi confuz, ajuns deja legendar că n-a fost catifelat, de era nouă declanşând o tranziţie greu instituţionalizându-se dor câteva verigi ale puterii democratice. Nici acestea curate şi fără elemente ale fostei dictaturi prin oameni, legi, conştiinţă, tradiţii… mentalitate. Exemplu în problema USR şi a Statutului ei avem apropiat D. lege Nr. 27/1990 sub semnătura lui Ion Iliescu, Preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Legiuirea aceasta provine de la două organe, consiliu şi preşedinte, care îşi asumă şi are atribuţii ale puterii supreme de stat în materie constituţională. Oricum, exercitându-le loveşte cu nulitate nelegalul D. 267/1949 desfiinţându-l cu urmările lui cu tot, reflectate şi în Statutul USR de azi. Aşadar şi organizaţiile pe care o fundamentează juridic sunt nule de drept.
Dar soarta şi viitorul confuz al USR era neclar şi nelegat din momentul înfiinţării. Căci mai exista atunci, şi după, în vigoare o înfăptuire juridică a fostului regim burghezo-moşieresc, cum îl definea literatura de specialitate socialistă, cunoscuta Lege nr. 12/1924, vieţuind şi trecând ca o nălucă dintr-o democraţie în alta a vremurilor, timp de 74 de ani. Cu privire la istoria USR, a fost opozabilă amândurora decretelor de mai sus, 267 şi 27, negând în finalitate legalitatea şi calitatea juridică sub forma de „uniune”. Căci istorica lege a persoanelor juridice a fost scoasă din vigoare numai la sfârşit de secol şi mileniu prin Ordonanţa Nr. 26/30 ianuarie 2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, dar tratând şi regimul federaţiilor; cuvântul sau noţiunea „uniune” nu mai apare nici întâmplător în legea nouă.
Zbenguiala asta prin legislaţie pentru cauză şi interpretarea corectă a noianului de norme şi texte ca să cunoască legalitatea ori ilegalitatea inclusiv istoria dreaptă a organizaţiilor studenţeşti din cei 108 ani de căutări de sine neîncheiate, trebuia s-o facă specialişti pe domenii, nu lăsată pe seama literaţilor. Încă nu este prea târziu ca să iasă USR din fundătura ilegalităţilor, dacă are forţa reformării totale. Altfel, dăunează membrilor… (suma inuiria).
Teodor Tanco
