Noi informaţii au ajuns la „urechile” Gazetei de Bistriţa despre Olariu jr., şi nu sunt din cele mai onorabile.
Unii dintre „amicii” avocatului bistriţean îi scot la iveală o latură destul de mizerabilă a caracterului său. Astfel, spun gurile rele, că Olariu jr. ar fi vrut să profite de pe urma maestrului său care l-a învăţat meserie şi care, culmea, ar fi fost şi naşul său de cununie. Dar nu oricum şi nu oricând, ci taman a doua zi după trecerea omului în lumea drepţilor.
Cică s-ar fi dus juniorul în momentul respectiv la văduva îndurerată şi i-ar fi cerut dosarele clienţilor maestrului său, oameni pe care să îi apere el mai departe în instanţă. Numărul dosarelor nu era unul de neglijat, fiindcă s-ar fi ridicat la circa 200, prin urmare şi sumele de bani de care ar fi beneficiat ulterior nu ar fi fost de aruncat.
Numai că, ghinion! Regulamentul intern al baroului de avocaţi spune că în caz de deces al unui membru, dosarele pe care acesta le avea ca apărător pe rolul instanţelor se împart celor din conducerea baroului.
ACESTA ESTE UN PAMFLET ŞI TREBUIE TRATAT CA ATARE!
[…] Olariu jr., hrăpăreţul! apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]
Pai… si avocatura este tot o activitate „lucrativa” si inca una de tip privat, particular si „castiga” cel care „da din coate mai tare”… ! Totul este o „competitzie „… de ce nu ?! Daca nu respecta anumite reguli ori „legi”… exista calea „legala” de sesizare, ce cade in competenta organelor judiciare. De ce n-o faceti ?