Ministerul de Interne s-a apucat să facă curățenie în listele electorale exact în pragul alegerilor. Sunt scoși de pe liste cei plecați la cele veșnice, dar se verifică și reședințele unde au figurează că au domiciliul un număr foarte mare de persoane. De asemenea, se fac verificări și dacă mai sunt sau nu în viață persoanele care au depășit vârsta de 100 de ani și sunt înscrise în listele electorale.

 

„Structurile de evidență a persoanelor și administrare a bazelor de date din Ministerul Afacerilor Interne efectuează în această perioadă verificări în Registrul național de evidența populației privind datele de stare civilă și domiciliul persoanelor, acest demers fiind parte a măsurilor luate pentru buna desfășurare a procesului electoral.

Ca urmare a verificărilor efectuate în cazul persoanelor cu vârsta mai mare de 100 de ani, s-au actualizat bazele de date pentru 1.563 persoane despre care s-au obţinut documente care atestă decesul.

Datele de referinţă au fost comunicate Autorităţii Electorale Permanente, astfel încât aceste persoane nu vor mai fi prezente pe listele electorale.

În acelaşi context, serviciile publice comunitare de evidența persoanelor continuă verificările privind alte 1.014 persoane cu vârsta de peste 100 de ani despre care, deşi nu au fost obținute acte care să certifice decesul, există informaţii că au încetat din viață, respectiv nu se mai află la domiciliu și nici nu au fost identificate rude, vecini sau apropiați care să cunoască situația acestora.

Totodată, sunt în desfășurare verificări cu privire la situațiile în care mai multe persoane și-au stabilit reședința la aceeași adresă sau în cazul persoanelor care în mod repetitiv își stabilesc reședința în perioada pre-electorală. Pentru aceste verificări vor fi analizate situaţiile privind stabilirea reședinței înregistrate în anii electorali precedenți.

O prioritate a serviciilor publice comunitare de evidența persoanelor rămâne eliberarea actelor de identitate celor care nu au astfel de documente, în acest sens fiind derulate atât acțiuni de informare a populației, cât și deplasări în teritoriu cu stațiile mobile, pentru emiterea actelor de identitate.

De la începutul anului și până în prezent au fost eliberate peste 780.000 de cărți de identitate și s-au desfășurat peste 1.800 de deplasări cu stația mobilă în localități izolate, ori aflate la distanţe mari faţă de serviciile de profil, respectiv la persoanele netransportabile, ocazie cu care s-au emis peste 7.600 de acte de identitate și alte peste 2.000 de cărți de identitate provizorii pentru persoanele fără domiciliu”, se arată în comunicatul MAI.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.