Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ISU Suceava şi Timiş au primit cele mai mari sponsorizări în anul 2015, iar ISU Harghita şi Galaţi, cele mai mici, de 900 de lei, modalitatea prin care se vor face donaţii pe viitor în Ministerul Afacerilor Interne urmând să se modifice, relatează Mediafax.
Sursa citată a publicat lista sponsorizărilor primite de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din întreaga ţară, listă pe care figurează şi ISU Bistriţa.
În condiţiile în care prevederile legale permiteau inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă să primească sponsorizări, numai în 2015 au fost făcute, conform datelor transmise de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), 179 de sponsorizări, cele mai multe de la societăţi comerciale, Fundaţia pentru SMURD, asociaţii, dar şi de la persoane fizice.
Cele 179 de sponsorizări au totalizat 2.025.248 de lei şi au constat în principal în echipamente electronice şi IT, mijloace, echipamente şi accesorii de intervenţie, materiale de construcţii, mobilier sau consumabile, notează Mediafax.
În capul listei se află Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care a primit în 2015 cea mai mare sponsorizare, în valoare de 498.465,12 de lei, de la Fundaţia pentru SMURD, constând în bunuri IT destinate unităţilor subordonate IGSU.
Pe locul al doilea se află ISU Suceava, care a primit o autoşenilată, calculatoare şi materiale de construcţii în valoare de 226.257,06 de lei. Cea mai considerabilă donaţie a venit şi în acest caz din partea Fundaţiei pentru SMURD, în valoare de 182.831,16 de lei (autoşenilata), conform datelor din raportul IGSU.
Al treilea în topul sponsorizărilor este ISU Timiş, care a primit o maşină Duster de la Fundaţia pentru SMURD, materiale de intervenţie şi echipamente IT în valoare totală de 156.135,77 de lei.
Cel mai mici sponsorizări au fost primite de ISU Harghita şi Galaţi, care au primit fiecare bunuri în valoare de 900 de lei.
Pe lista sponsorizărilor se află şi ISU Bistriţa, care anul trecut a primit sponsorizări în valoare totală de 14.902 lei din partea SC Comelf SRL. Într-o primă etapă, firma bistriţeană a sponsorizat ISU Bistriţa cu suma de 6.770 lei pentru întocmirea unei expertize a unui stivuitor, dar şi pentru examinarea unor recipiente pentru aer. A doua sponsorizare a constat în materiale de construcţii, în valoare de 8.131,92 lei.