Noi proceduri de acordare a concediilor medicale, care vizează, printre altele, persoanele internate în spital, femeile însărcinate sau lăuzele, au fost adoptate recent prin intermediul unui act normativ publicat în Monitorul Oficial şi ale cărui prevederi se aplică deja.

Prin modificarea normelor de aplicare a Ordonanței de Urgență numărul 158/2005, s-au adus câteva precizări și s-au făcut câteva corelări cu legislația europeană vizavi de acordarea concediilor medicale. Nu sunt diferențe mari de fond pentru asigurați, deci dumnealor nu au de ce să se impacienteze. S-au făcut precizări cu privire la numărul de zile maxim de concediu medical pe care îl pot acorda anumite categorii de medici. Medicii de familie, medicii din spitale la externare, respectiv s-a precizat că numărul maxim poate fi de 30 sau 31 de zile, acoredate din data de 1 a lunii, dacă luna este de 30, respectiv 31 de zile. Până acum formulările cu privire la acest număr maxim de zile într-o lună erau ambigue și întotdeauna existau divergențe cu privire la numărul de zile care se pot acorda pentru concediu medical. În rest, toate celelate, cota de 0, 85 %, declarația care se depune pentru plătitori de contribuții la fondul pentru concedii medicale, modul de calcul a concediilor medicale, au rămas la fel. Nu sunt modificări. De asemenea, s-a inclus în articolele care prevedeau concediu medical pentru tratamentul în străinătate, anumite precizări și este vorba de termenul de 5 zile care la data depunerii raportului medical, acest termen de 5 zile este de la data în care s-a întors în țară pacientul, numărul de zile de concediu medical nu mai este limitat la cel prevăzut de legislația română în vigoare. Concediul medical se acordă pe toată perioada în care pacientul a fost în tratament în străinătate. Aceleași reguli se aplică pentru părinți, tutori, ai copiilor minori care sunt tratați în străinătate și care au dreptul la concediu medical. Nici în acest caz nu mai sunt legați de numărul maxim de zile acordat în România. Apoi mai sunt specificații cu privire la obligația asiguratului de-a prezenta la medicul de familie o adeverință. O adeverință tip care este prevăzută în acest ordin și care de fapt exista într-o altă formă înainte și este vorba de o adeverință pe care angajatorul o eliberează, sau o eliberează Casa de Sănătate pentru persoanele cu venituri individuale sau persoane fără venituri care doresc să se asigure pentru concedii medicale și ea prevede numărul de zile de concedii medicale de care a beneficiat asiguratul în ultimele 12 luni, și faptul că este asigurat pentru a beneficia de concediu medical plătit. Acestea sunt în mare diferențele față de vechile prevederi care ar putea interesa asigurații noștrii, dar în mai ale furnizorii de servicii medicale care acordă aceste concedii medicale. În rest nu sunt modificări, zilele de concedii au rămas aceleași, primele 5 zile lucrătoare din concediu medical , indemnizația este suportată de angajator, restul sunt suportate de Casa de Sănătate. Aceiași documenteație o depune angajatorul pentru a recupera sumele pe care le-a achitat salariatului. Salariații trebuie să știe că angajatorul trebuie să le asigure concediul medical integral la finele lunii în care a fost efectuat. Nu trebuie să aștepte după ceea ce decontăm noi. De obicei angajatorii poartă salariații și le spun că în momentul în care vor primi sumele de la Casa de Sănătate, vor plăti concediu medical , ceea ce nu este corect. Dumnealor trebuie să le plătească și abia ulterior să recupereze de la noi partea pe care noi o suportăm”, a declarat Camelia Ilișuan-președinte CJAS BN.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.