De la nr. 31 al acestui serial, sub nume menționez în ce calitate mă aflu la Uniunea Comunelor Grănicerești Năsăudene, și mai sunt „președinte de onoare”. O simt îndatorire grea pe umerii bătrâni. Dar o duc. Deși condițiile vitrege și totală nesiguranță până și în calitate de parte în procesele pentru legalitatea aplicării Statutului Uniunii.
Cu deosebire, de când a fost ocupată de primarul Romocea al Năsăudului cu ceata lui de partinici vechili din câteva comune grănicerești, calitatea asta onorifică este incertă. De azi pe mâine, până le vine iar inspirația retragerii titlului acordat pe viață in 1990 – la primele alegeri, când am înființat U.C.S.N. sub nume de Federație, și tot atunci s-a sfințit Troița la Salva, pe care am finanțat-o. Și tot acolo pe vremea căpușei, la o adunare extraordinara (prin 2008-2009, își amintea Antonel, el fiind între inițiatori) s-a pus în plen excluderea definitiva (așa e în istorii, revoluțiile își mănâncă copiii). De facto sunt exclus în prezent, nechemându-mă la adunările generale și la ședințele consiliului director. De aceea, adăugând după nume titlul, le amintesc daca vor să decidă mazilirea mea (ar fi puțin fața de tăierea capului).
Mai fac dintr-un motiv trimitere la calitatea grănicereasca în care scop semnez. Nu derobez de ceea ce am scris în toate articolele din cele trei seriale sub sintagma „Pe teme grănicerești” cu tenta ziaristică, dar în calitate de grănicer prin descendență, simțire și slujire a grănicerismului. Îmi asum faptele scrise și vorbite în fața oricăror organe. Am în vedere acum pe cele ale justiției de care e vorba în procesul din fața celor două instanțe care l-au răpus. Nu știu ce voi mai face după dezvăluire din articolele ce le semnez, și nu numai în acestea. Însă nu mă voi opri până se va face dreptate. Spuneau latinii că adevărul nu moare odată cu partea neîndreptățită. Vreau să se facă cât mai trăiesc. Am mai spus că nu doresc să ajung la instanțe în străinătate, că mi-e rușine pentru țara mea. Trebuie sa se găsească o cale, un organ, o altă instanță decât cele judecătorești pe care mi le-a închis decizia definitivă. Nici procurorii nu mai pot cere revizuirea procesului. Nici procurorul procurorilor, așa de bine l-au ticluit cele trei judecătoare: CORLĂȚEANU SIMINA, BOLBOȘ IBOLYA SZENDE, IACOB CORINA, încât le scriu identitatea cu majuscule.
Încă nu știu cum voi proceda și voi face să fac pentru a scoate de sub condamnări unica fundație europeană grănicerească ce mai viețuiește încă de la împărăteasa Maria Tereza, instituție țâșnită din iluminismul european, care mai dăinuie cu puținul patrimoniu, inițial constituit sub numele de fond școlar. În el lumină a fost și luminează sub numele de flacără „Liceul George Coșbuc”. Construcția juridică a dăinuirii în timp, iar astăzi și în viitor, grănicerii năsăudeni au crezut așa și au constituit-o atunci si acolo în 1990 această Uniune a Comunelor Grănicerești Năsăudene. Atunci încă nu avea averile și bogățiile care i-au fost naționalizate și etatizate. O parte mică i-a fost restituită. Știu ei bine Ioan Nistor, Valentin Galațeanu, Antonel Pop, cum a început jefuirea uniunii: 4000 de hectare și pășuni le-a răpit cu pixul, politician de vie memorie, Adrian Năstase printr-o O.G. pe seama comunei șanț… Așa a început jaful, continuat până azi la învățatul dr. Buta care cu alții ne-au furat trei imobile, pentru care străbunicii lui s-au bătut în parlamentul de la Budapesta. În prezent nu trebuie s-o mai facă prin Parlamentul României. E destul a se adresa organelor judecătorești din Năsăud și Bistrița. Procesele intentate de mine, procesele intentate de Ioan Nistor și procesele intentate de Pompei Raus in numele Uniunii ilustrează în suficientă măsură că mai toate au fost pierdute. Merita a fi amintite și procesele grupului de bârgăuani pornite de popa Platon de Măjeriș contra primarilor nelegiuiți, eșuate toate. Și nu trebuie uitate nici organele judecătorești din județul Suceava, care au fost foarte zeloase in raportul pe calea justiției româneşti injuste din perioada blestematei tranzacții cu comunism.
Repet ca să nu se uite că e in discuție patrimoniul grăniceresc al celor 44 de comune, definit cel mai bine prin Instrumentul juridic din 1867, adică ceea ce generic e identificat sub numele de fonduri școlare, de burse, stipendii… sau alte denumiri. Acestea au fost și sunt proprietate indivizibila, egala în cote, a celor 44 de comune și sate. Comunele și satele, numite in arhive și documente ca și in Statut, comune politice, fiecare atunci cu personalitate juridică, și-au dobândit mai în totalitate pădurile care aparțin separat fiecăreia din cele 44. Aici e toată împiedicarea grupului de pe Bârgău, și sunt în vrăjmășie ci Uniunea, că nu le-a restituit pădurile lor. Au conflicte, de la caz la caz, și între proprietari ca individuali și comunitatea de care aparțin, comuna și sat. Există și asociație persoana juridică la care o dată n-am fost chemat la ședință, statutul nu l-am văzut cum arată. În plus, am mai fost acționat în justiție că m-am vândut primarilor; se vede că încă nu m-a înecat Antonel pentru Romocea cel Mare și Sfânt. Ei, bârgăuanii, s-au asociat cu alții de pe la Deva, Râmnicu Vâlcea… s-a putut constata și la o emisiune TV.
Necazuri mari avem cu puținele averi grănicerești ce mai sunt ale Uniunii, invadate și în prezent sub ocupația primarilor si negrănicerilor, in frunte cu vătaful Mircea Romolea, stegarul năsăudenilor psd-iști ce l-au ales. Încă un mandat să-i asigure năsăudenii și grănicerii din județ, dacă se poate în Parlament, și vă garantează că va lichida și ce a mai rămas nefurat. (Să nu-l uităm o clipă pe Antonel Pop).
Teodor TANCO,
Preşedinte de onoare al U.C.G.N.
