În anul 2010 Operatorul Regional S.C.AQUABIS S.A. a reuşit, cu sprijinul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor, prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, să acceseze fonduri nerambursabile pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată în aglomerările urbane Bistriţa, Năsăud, Sângeorz- Băi, Beclean precum şi în localităţile rurale arondate acestora.

Consiliul Județean Bistrița- Năsăud a garantat împrumutul efectuat de S.C.Aquabis S.A. și a sprijinit derularea proiectului în toate etapele. De asemenea, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru servicii de alimentare cu apă șI canalizare în județul Bistrița-Năsăud a avut șI are un rol decisiv în derularea acestor investiții, motiv pentru care adresăm mulțumiri atât Consiliului Județean cât și ADI. Proiectul Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa –Năsăud cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” se derulează în perioada 2010-2015 şi presupune investiţii în tratarea şi distribuirea apei potabile, în colectarea şi epurarea apelor uzate pentru cele patru oraşe din judeţ dar şi pentru un număr total de 30 de localităţi ce, ori nu au un sistem de distribuţie a apei acceptabil ori este mai eficient să fie conectate la facilităţi regionale de tratare a apei potabile şi epurare a apei uzate.
Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la 344.328.828 lei din care 265.021.293 lei finanţare nerambursabilă din FC, 40.532.668 lei cofinanţare de la bugetul de stat, 6.235.793 lei cofinanţare de la bugetul local şi 32.539.074 lei împrumut Aquabis.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.