Doar evaziunea fiscală de peste 20.000 de euro va fi infracțiune. Noua regulă este pregătită de Guvern printr-un proiect de modificare a Legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, după cum scrie site-ul online profit.ro. Acțiunea penală se va pune în mișcare numai la plângerea prealabilă a organului fiscal. Acesta va retrage însă plângerea prealabilă dacă prejudiciul este achitat integral de făptuitor.

 

Astfel, vor fi considerate infracțiuni, dacă valoarea prejudiciului este mai mare de 20.000 de euro, următoarele:

  • ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile
  • omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale sau a veniturilor realizate, evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive
  • alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor
  • sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate
  • substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate, precum și stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

În prezent, Legea prevede pentru infracțiunile enumerate mai sus, pe lângă interzicerea unor drepturi, o pedeapsă cu închisoarea pornind de la 2 ani și ajungând până la 15 ani, cu o majorare cu 5 ani dacă prejudiciul depășește 100.000 euro.

Conform proiectului prezentat de profit.ro, Guvernul nu va modifica majorarea de pedeapsă, dar va stabili că aceste fapte sunt considerate infracțiuni, și deci atrag o pedeapsă cu închisoarea, numai dacă valoarea prejudiciului – adică suma impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat și a dobânzilor aferente acestora – este mai mare de 20.000 de euro, inclusiv, în echivalentul monedei naționale la data emiterii actului constatator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.