Garnizoana Bistriţa va găzdui, în perioada 21 – 23 iulie 2016, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului cântecului şi dansului popular al Cercurilor militare din Ministerul Apărării Naţionale – „La Oglindă”.
Artişti din cadrul a 14 formaţii ale cercurilor militare din ţară vor fi prezenţi la Bistriţa, pe parcursul festivalului.
Prima zi, joi 21 iulie între orele 11.30 – 14.00, la Cercul militar din municipiul Bistriţa, vor avea loc o serie de manifestări dintre care amintim: vernisajul expoziţiei de pictură „Tradiţie şi modernism în judeţul Bistriţa – Năsăud” organizat de cercurile de pictură şi de filatelie „Bisnumphila” şi un schimb de opinii privind concluziile, modalităţile şi direcţiile de acţiune rezultate din experienţa acumulată în ediţiile precedente ale festivalului.
Începând cu orele 18.00, în sala de festivităţi a Cercului militar se vor desfăşura spectacolele artistice susţinute de către formaţiile cercurilor militare din garnizoanele: Iaşi, Galaţi, Râmnicu Vâlcea, Zalău, Brad, Buzău, Târgovişte, Ploieşti, Câmpulung Muscel, Curtea de Argeş, Oradea, Braşov şi Bistriţa, care vor prezenta cântece şi dansuri folclorice specifice zonei pe care acestea le reprezintă.
Ziua a doua, vineri 22 iulie, va debuta la orele 11.00 cu parada portului popular pe Pietonalul Liviu Rebreanu, strada Albert Berger, Parcul municipal. La orele 11.30, lângă statuia poetului George Coşbuc, va avea loc deschiderea oficială a festivalului.
În aceeaşi zi, de la orele 18.00, se va desfăşura „Gala folclorului românesc” organizată la Cercul Militar Bistriţa, unde cei prezenţi putea asista la un spectacol de folclor autentic.
foto:Arhivă