Deşi se bucură de o popularizare mai mică decât Ora Pământului, când oamenii de pretutindeni sunt chemaţi să nu folosească energia electrică timp de 60 de minute, Ziua Pământului are acelaşi scop: să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător, asupra efectelor poluării şi să educe cu privire la acţiunile pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde pentru a ajuta la conservarea naturii.

Astfel cu ocazia Zilei Pământului, Primăria municipiului Bistriţa a organizat în data de 22 aprilie 2015 o vizită la pepiniera Ocolului Silvic al municipiului Bistriţa, la care au participat peste 50 de elevi din clasele a X-a şi a XI-a de la Liceul Teoretic Sanitar şi de la Liceul Tehnologic de Servicii.

„Şeful ocolului silvic, domnul Emil Anca, dar şi domnul inginer Gheorghe Moţoc, au prezentat elevilor activitatea desfăşurată în pepinieră, rolul pepinierelor silvice, speciile de arbori şi arbuşti cultivaţi. Cu siguranţă, elevii au avut de învăţat lucruri noi, iar interesul lor a fost deosebit.
22 aprilie trebuie să fie în atenţia noastră şi măcar în această zi am putea să alegem bicicleta în locul maşinii sau chiar o plimbare spre şcoală sau locul de muncă. Ar putea fi ziua în care începem să selectăm deşeurile casnice, astfel încât data viitoare când ducem gunoiul să punem hârtia, plasticul şi sticla în containerele special amenajate din oraş. Sau am putea să ne uităm la documentarul „HOME” dedicat evoluţiei şi frumuseţii Pământului.
Oricine, dacă vrea, poate face ceva special de Ziua Pământului !” precizează municipalitatea.

sursa foto: Primăria municipiului Bistrița
X

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.