Inculparea și trimiterea în judecată a lui Francisc Trombițaș pentru comiterea crimelor în serie de la Sălcuța a constituit o eroare judiciară comisă de către procurori, reparată abia după 10 ani de procese de către judecători. În această perioadă acuzatul, probabil și din cauza presiunilor la care a fost supus, s-a îmbolnăvit, a suferit o comoție cerebrală urmată de o paralizie, iar ulterior a decedat. Practic, el nu s-a mai putut bucura de faptul că ICCJ l-a achitat și l-a declarat nevinovat.
În speţa de față, rechizitoriul prezentat de către procuror, a fost unul atât de plin de erori, încât judecătorul nu a avut de ales și a dat soluția care se impunea, achitarea.
Nu numai rudele victimelor din Sălcuța, dar și oamenii din sat, spun și sunt convinși că nu Francisc Trombițaș, fostul cioban al satului, este criminalul, iar aflarea veștii că acesta a fost achitat nu a constituit o surpriză pentru nimeni. Oamenii din Sălcuța chiar s-au așteptat la acest lucru, iar la nivel de zvonuri în sat sunt rostite mai multe nume care ar putea fi ale autorului crimelor în serie.
România nu a fost ferită de cazurile de criminali în serie. Cel mai cunoscut în istoria recentă a fost Ion Râmaru, care în perioada comunistă a comis mai multe crime în serie care au îngrozit capitala țării, Bucureștiul. Fiind descoperit a fost condamnat la moarte și executat.
În general, criminalii în serie acţionează singuri şi nu ucid pentru bani sau alte avantaje materiale. Ei au, pur şi simplu, o puternică nevoie interioară de a ucide şi sunt stimulaţi de nevoia de control, de putere şi de o serie de fantezii pe care, de multe ori, şi le clădesc din copilărie. Motivele pentru care un criminal în serie îşi ucide victimele nu sunt evidente, ci interioare. Criminalii în serie sunt, de cele mai multe ori, persoane adaptate în societate, şi nu există semne distinctive, flagrante, care să ducă la identificarea lor de către potenţialele victime.
Este imposibil de găsit un motiv raţional pentru care o persoană a comis o serie de crime. Există, însă, explicaţii psihologice pentru comiterea crimelor, iar multe dintre victime sunt supuse unui înalt grad de violenţă inutilă şi de brutalitate exagerată, care îi oferă agresorului excitaţia (de multe ori sexuală) de care are nevoie.
Numeroși psihologi, experți criminaliști, sunt de acord cu o anumită teorie a psihanalizei, conform căreia toţi suntem potenţiali criminali sau potenţiali sinucigaşi, dar ne supunem unei autocenzuri. Numai dincolo de această autocenzură apare criminalul.
Din cele 5 crime în serie comise în localitatea Sălcuța, patru și una la Vermeș, excepție făcând uciderea lui Ioan Frătean, toate celelalte patru au avut o motivație sexuală. Cele patru femei au fost ucise, prin strangulare cu năframa sau ciorapi victimelor, după ce criminalul a întreținut inițial raporturi sexuale cu victimele.
Anchetă demarată prost
Istoria județului Bistrița-Năsăud, chiar și cea mai veche, nu consemnează existența vreunui criminal în serie, oamenii de pe aceste meleaguri nu au trăit asemenea drame, până la apariția primelor cazuri de la Sălcuța, din 1992. Locuitorii din micuța localitate bistrițeană au fost îngroziți de descoperirea în dimineața zilei de 25 martie 1992 a primelor două cadavre, a Domniței Macarie și a vecinului, Ioan Frătean.
Ancheta a pornit prost și conform aceluiași principiu a sfârșit la fel de prost. Este cunoscut faptul că în cazul unor crime, trecerea timpului este numai în favoarea ucigașului, dar în același timp a pus o presiune extraordinară pe anchetatori. După doi ani, s-au comis celelalte două crime, într-o fântână părăsită din Curtea Căminului Cultural din Sălcuța au fost descoperite corpurile fără viață a Anicăi Rus și a Elenei Conț. Nici acest eveniment tragic nu a făcut ca ancheta să înainteze în vederea identificării criminalului. Situația creată a indus o stare de insecuritate în rândul oamenilor din sat și din județ. Era perioada imediat după evenimentele din 1989, când multe din structurile statului intraseră în disoluție, atât parchetul cât și poliția transformată din miliție, acționau fără nici un fel de profesionalism.
Experții în investigarea acestui gen de infracțiuni sunt de părere că imaginea criminalului este reflectată în urme şi este suficient să poţi să le interpretezi pentru a identifica autorul. Criminalii de cele mai multe ori şterg urmele, dar creează totodată urme noi. Obligatoriu ar fi ca o investigație să înceapă numai după ce s-a conturat imaginea comportamentală şi fizică a criminalului. Surprinzător, de cele mai multe ori la finalizarea cazului, criminalul va corespunde aidoma imaginii create inițial. Nimic din toate aceste măsuri elementare nu au fost întreprinse în cazul crimelor din Sălcuța.
Incapacitate profesională
Ancheta a fost condusă la momentul respectiv de către procurorul criminalist Ioan Mureșan, secondat de către colonelul Puiu Nistor, șeful Serviciului Judiciar din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, unde lucrau profesioniști care înainte de 1989 își demonstraseră calitățile în investigarea a numeroase cauze, inclusiv crime. În fața incapacității profesionale a organelor de anchetă locale, pentru impulsionarea investigațiilor a fost trimisă o echipă de la București din cadrul IGPR, de la Serviciul Omoruri.
Lucrând cu datele și informațiile puse la dispoziție de colegii bistrițeni, lucrurile nu au înaintat nici cu un centimetru. Au fost făcute audieri, aplicate fel de fel de combinații informative având ca subiect suspecții din caz, dar totul a fost în zadar. Până la comiterea crimei din Vermeș în anul 1999, Francisc Trombițaș nu a fost măcar prins în cercul mai larg de suspecți de comiterea crimelor.
Presiunea pe anchetatori se pare că a fost atât de mare încât aceștia căutau cu orice preț un vinovat, uitând cu desăvârșire un principiu de bază a legii penale – mai bine să scape 99 de vinovați decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat. Aceștia au recurs la o stabilire greșită a faptelor, situație care a dus la încriminarea lui Francisc Trombițaș și trimiterea lui în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav.
Dovezi neconvingătoare pentru instanţa de judecată
A fost o eroare a procurorului, stopată de judecători, toate instanțele care s-au pronunțat, cu excepția Curții de Apel Cluj, inclusiv cea de fond, Tribunalul Bistrița-Năsăud, l-au exonerat de orice culpă pe Francisc Trombițaș. După pronunțarea sentinței definitive, un fiu al acestuia stabilit în SUA, a intenționat să dea statul român în judecată, respectiv Ministerul Public, pentru a cere daune pentru suferințele îndurate de tatăl lui, lucru care ulterior nu s-a mai materializat.
Analiza deciziei date de completul de la ICCJ condus de judecătorul Ionuț Matei demonstrează fără echivoc că Francisc Trombițaș, a fost un ”criminal” fabricat datorită trecerii timpului și a presiunii create pentru a rezolva acest caz.
Concluzia care se desprinde este că ”recunoașterile din declarațiile succesive date de Francisc Trombițaș, în faza de urmărire penală sunt neverosimile și neconvingătoare”.
De asemenea ”reconstituirea la fața locului, s-a făcut fără participarea unor martori asistenți, iar cu ocazia desfășurării acesteia inculpatul (FT) nu a relatat și arătat liber împrejurările în care a comis faptele, astfel încât procesul verbal de reconstituire nu poate constitui un mijloc de probă valabil”.
Mai mult, expertizele urmelor biologice nu se constituie în mijloace de probă concludente împotriva inculpatului, deoarece concluziile lor fie îl exclud pe inculpat ca autor al urmelor, cum este cazul unui muc de țigară ridicat din curtea locuinței victimei Viorica Trombițaș, fie că nu îl indică expres pe inculpat drept persoana de la care au provenit, după cum este cazul expertizei urmelor de sânge și păr. De asemenea instanța a stabilit că nu există probe testimoniale care să dovedească prezența lui Francisc Trombițaș în satul Sălcuța, la datele când au fost ucise victimele.
Acestea au fost motivele, marile erori comise de anchetatori, pentru care instanţa a apreciat și decis că nu Francisc Trombițaș este autorul faptelor de omor pentru care a fost trimis în judecată.
Dacă nu Francisc Trombițaș este autorul crimelor în serie comise la Sălcuța și Vermeș, opinia publică pe bună dreptate se întrebă, atunci cine este adevăratul autor? O întrebare, deocamdată lăsată fără răspuns de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, care la primul material publicat pe această temă nu a avut nici o reacție.
Experții în domeniu sunt de părere că un criminal în serie ucide la început cu gândul, iar de gânduri nimeni nu se poate feri. Faptul că de atunci nu s-a mai comis altă crimă nu spune nimic, totul poate redeveni o loterie.
