Ministrul Justiției, Raluca Prună, apreciază că pentru prevenirea corupției în România ar fi utilă introducerea unor ore de educație civică în școli, prin care copiii să dobândească cunoștințe juridice și să învețe ce înseamnă respectarea legii.

 

„Da, văd ore în școli despre educație civică și despre ceea ce înseamnă să respecți legea. Eu am convingerea că un elev căruia i se vorbește, pe înțelesul său, din școala primară sau din liceu despre aceste lucruri, atunci când va fi pus în situația de-a acționa la limita legii, nu o va face”, spune Raluca Prună, citată de Agerpres. Ministrul Justiției consideră că, de-a lungul ultimilor ani, strategiile anticorupție au pus accent mai degrabă pe „acțiunea represivă a statului”. „Trebuie să facem în așa fel încât să preîntâmpinăm actele de corupție”, explică ea.

Una din măsurile de prevenție, în opinia ministrului, este și aplicarea efectivă și fără excepție a codurilor deontologice adoptate de partide la nivelul administrației publice locale sau al parlamentarilor.

„Partidele au coduri deontologice pe care și le-au adoptat. Dacă le respectă, e foarte bine, iar dacă sunt necruțătoare cu indiferent care ar fi persoana din cadrul partidului care, prin aplicarea codului deontologic, ar trebui să nu mai fie, de exemplu, pe o listă electorală. Ăsta ar fi un pas înainte”, a explicat, luni, ministrul Raluca Prună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.