La cererea direcțiilor de sănătate publică, Ministerul Sănătății a luat decizia de a suplimenta numărul de doze de vaccin antigripal pentru sezonul 2015 — 2016, conform Adevărul. Astfel, pe lângă cele 500.000 de doze care au ajuns deja la medicii de familie și care au fost utilizate, ministerul a mai cumpărat încă 143.000.

„Recomandăm persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire să se adreseze medicilor de familie pentru a obține gratuit acest vaccin”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Peste 461 000 de persoane au fost vaccinate de la începutul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de. Până în prezent, specialiştii în sănătate publică au informat MS că activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică larga si fără tendinţă de creştere semnificativă.
Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în spitale. Sunt vaccinate gratuit persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, adică cele cu vârsta de peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical și gravidele conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății şi Experţilor Centrului European de Prevenire și Control a Bolilor Transmisibile.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a gripei şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, măsurile de igienă personală, adică spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos cu alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare, sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.