Lipsa personalului medical cu studii superioare reprezintă principala problemă cu care se confruntă Servicul de Ambulanță din Bistrița-Năsăud.

„Principalele obiective pentru 2016, sunt: continuarea îmbunătățirii resurselor de personal, în special cel din sfera personalului medical cu studii superioare, dar și restu categoriilor de personal, asigurarea unei activități fluente cu resursele pe care le avem la dispoziție, și continuarea îmbunătățirii sistemului integral de urgență la nivel județean”, a declarat într-o conferință de presă, Monica Borz, purtător de cuvânt Bistrița-Năsăud.

Conform statului de funcții în vigoare, unitatea funcționează cu un număr de 153,5 posturi aprobate, din care pentru 3 posturi procedurile de ocupare prin concurs sunt în curs de desfășurare. Numărul total de posturi aprobate la nivelul unității a crescut în 2015 cu un număr de 4 posturi . Numărul medicilor a fost îmbunătățit cu 1 post, care a fost ocupat cu data de 1.11.2015. Din total medici angajați, 3 sunt fără atestat în medicină de urgență. In consecinta, prioritatea absolută a servicului de ambulanta din Bistriţa-năsăud este reprezentată de continuarea acţiunilor demarate în vederea îmbunătăţirii resurselor de personal, la toate categoriile de angajaţi, pentru că asigurarea unei activități calitativ superioare necesită în primul rând asigurarea resursei umane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.