Premierul Dacian Cioloş a declarat miercuri, în debutul şedinţei de guvern, că în ultimele luni au fost efectuate 55.000 de controale în privinţa tăierilor ilegale de masă lemnoasă, acestea finalizându-se cu aproape 1.000 de dosare penale, fiind descoperite peste 2.500 de infracţiuni.

 

Au fost desfăşurate circa 55.000 de controale care s-au terminat cu aproape 1.000 de dosare penale. Au fost decoperite peste 2.500 de infracţiuni, foarte multe pe Codul Silvic şi s-au dat circa 60.000 de amenzi. De asemenea s-au confiscat circa 50.000 de metri cubi de material lemnos, ceea ce înseamnă de trei ori mai mult decât într-o perioadă normală de controale„,  a informat Cioloş, potrivit Mediafax.

Potrivit premierului, aceste controale vor continua şi în perioada următoare, în condiţiile în care cele efectuate deja au demonstrat că există probleme mari.

Deci aceste controale intensificate au arătat că, într-adevăr sunt probleme care vor trebui clarificate, cum spuneam şi prin modificarea legislaţiei, pentru mai multă vigoare din partea legii, dar şi cu o activitate mai intensă în perioada următoare de controale. Aş dori să continuăm acest mod de lucru şi în lunile următoare, cu această coordonare între ministerele de Interne şi Ministerul Mediului în primul rând, sigur, ANAF-ul continuă să îşi facă treaba şi pe partea care ţine de responsabilitatea lor dar această coordonare între MAI şi Garda Forestieră pare să dea rezultate„, a spus Dacian Cioloş.

 

Conform stiripesurse.ro, Ministerul Mediului a introdus din luna octombrie peste 100 de sancţiuni noi pentru a opri jafurile din pădurile României.

În România, sunt aproape 600 de mii de hectare de pădure pe care nimeni nu le păzeşte şi care au devenit, din această cauză, raiul hoţilor. Activiştii de mediu spun că, anul trecut, cazurile de tăieri ilegale s-au înmulţit alarmant, ajungând la aproape 100 pe zi.

La mijlocul anului trecut, problema defrişărilor ilegale a fost dezbătută în CSAT. Forul a stabilit că este un caz de siguranţă naţională şi a cerut Guvernului să ia măsuri urgente.

1 COMENTARIU

  1. da pe silvicultori cine-i controleaza ca ei jefuesc padurile?
    primarii impreuna cu silvicultorii s-au organizat intr-0 mafie care alimenteaza intreaga clasa politica pina sus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.