Conform statisticilor de specialitate realizate recent, aproximativ 1 din 3 adulți se confruntă cu perioade de stres intensiv, motiv pentru care stresul este considerat în condițiile actuale una dintre cele mai comune „afecțiuni” ale omului modern. Din pricina faptului că trăim viața într-un ritm din ce în ce mai accelerat și rareori ne mai gândim și la relaxare, apariția stresului este o situație aproape inevitabilă. De cele mai multe ori însă, nu luăm în calcul consecințele pe care le presupun perioadele îndelungate de stres, astfel că alegem să ne trăim viața mereu sub tensiune, chiar dacă putem observa faptul că nu ne mai putem concentra în majoritatea activităților din viața de zi cu zi.
Cauzele apariției stresului sunt multiple, însă de cele mai multe ori acesta este asociat cu problemele cu care ne confruntam într-un anumit moment, chiar dacă nu de puține ori este menționat și stilul de viață în lucrările de specialitate. Stresul îndelungat duce în cele din urmă la stări accentuate de anxietate, oboseală și chiar depresie. Pasul următor este acela de a solicita sprijin medical și care de cele mai multe ori înseamnă tratamente medicamentoase care pot fi mai puțin prietenoase cu organismul nostru.
Problemele cotidiene sunt de cele mai multe ori cauza principală pentru apariția stării de stres, însă este foarte important să conștientizăm faptul că fiecare persoană în parte reacționează diferit la stres. Din acest motiv nu putem cataloga anumite probleme ca fiind generatoare de stres, de aceea apariția stresului este adesea considerat o chestiune destul de subiectivă.
Schimbarea stilului de viață este fără îndoială cea mai simplă metodă de combatere a stresului. Problemele nu se vor termina niciodată, acestea fiind o parte componentă a vieții pământene, însă schimbarea modului în care abordam problemele ne poate ajuta în combaterea stresului. În acest sens, va fi necesar pe de-o parte să facem cât mai multă mișcare, chiar prin practicarea unui sport, însă simultan să fim foarte atenți și la alimentatie. O alimentație echilibrată și sănătoasă nu doar că ne menține în forma de zile mari, dar ne oferă și o stare generală de bine.
O altă metodă de combatere a stresului și a oboselii este aceea de a apela la ședințe de masaj  de la Masaj Artemis , masaj recunoscut în întreaga lume pentru beneficiile sale în tot ceea ce înseamnă relaxarea.  Acest tip de masaj ne permite totodată și să medităm într-o manieră mult mai relaxată la problemele cu care ne confruntăm și care sunt cele mai bune soluții pe care le avem.
Nu în ultimul rând însă, psihologul este fără îndoială un ajutor de nădejde, mai ales în momentele în care perioadele de stres devin tot mai frecvente. Aceștia ne pot ajuta să găsim mult mai ușor care sunt factorii nefavorabili care generează stresul, iar prin eliminarea acestora din viața noastră, vom avea posibilitatea de a ne bucura din nou de viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.