În cadrul unei festivități, organizate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, la hotel Metropolis directorul RAAL Paul Ilieș, plt. adj. Vasile Zbâncă, prof. univ. dr. Pompei Cocean, omul de afaceri Emanoil Viciu, artistul plastic Miron Duca și atleta Gabriela Szabo au primit diplomele și trofeele cuvenite cetățenilor de onoare ai județului.

„Mă simt deosebit de onorat să fiu gazda unui număr impresionant de oameni de valoare ai județului BN, și aș vrea să mărturisesc că încă de la preluarea mandatului, din 2012, m-am gândit foarte serios că și județul BN, după 22 de ani merită să aibă un regulament și cei care vremelnic reprezintă administrația județeană să facă un minim gest de recunoștință pentru cei care aduc plus-valoare, pentru cei care duc peste tot în lume imaginea județului BN. Chiar dacă e imposibil să îi răsplătim din punct de vedere material, am simțit nevoia ca din punct de vedere simbolic să oferim acest titlu onorific acelor oameni  care atunci când îi privim la televizor sau când auzim pe cineva vorbind de ei, suntem mândri că sunt de-ai noștrii și sunt bistrițeni. Întâmplător sau nu, până acum au fost propuși pentru titlul de cetățean de onoare al județului, acei oameni care au reușit să facă ceva în viață și care indiferent unde sunt în lume au rămas în continuare oameni și bistrițeni adevărați. Ei sunt adevărați ambasadori ai județului BN, și ai oamenilor de mare omenie ale acestor meleaguri. Le mulțumesc din suflet pentru binele care l-au adus lumii, de aici, din cel mai frumos loc de pe pământ, județul BN. Cel puțin pentru mine, cel mai frumos loc de pe pământ e locul acesta în care marea majoritate dintre noi am crescut și ne-am format”, a declarat președintele CJ BN, Radu Moldovan.

 

„Este destul de complicat să aduci laude, fără să greșești, unui grup restrâns de oameni, când sunt destui de mulți care merită aceste onoruri, dar cu siguranță laudele cele mai multe le-au primit cei care astăzi, aici, au fost aleși pentru a li se decerna onorabilele titluri de cetățeni de onoare sau excelență. Este un moment deosebit, pentru că dacă ne aflăm la sfârșit de toamnă când facem bilanțuri pentru rodnicia muncii unui an de zile, dumneavoastră împreună cu consilierii județeni, într-un fel ați reușit să faceți bilanțul unor oameni deosebiți, pentru munca de-o viață. Motiv pentru care și noi, Instituția Prefectului, astăzi îi felicităm, îi onorăm și considerăm că și mai departe vor depune aceleași eforturi în domeniul în care dumnealor își desfășoară munca. Spunea Aristotel <Excelența nu este un act singular> adică este un obicei, un efort zilnic și în urma acestei îndeletniciri zilnice reușești să te înnobilezi cu excelență”, a precizat prefectul județului BN, Ioan Țintean.

 

„Vreau să felicit Consiliul Județean pentru că a preluat o parte din acțiunile pe care municipalitatea și municipalitățile în general le derulează de foarte mult timp. Probabil că la nivelul județului lucrurile sunt mai complicate, având în vedere populația mult mai numeroasă, și selectarea cred că este un lucru extrem de greu. Pentru că nu este ușor să alegi pe câțiva, pe unu-doi-trei, din zecile, poate chiar sutele de oameni care reușesc să facă excelență prin activitatea lor. Prin activitatea lor care poate să fie la un moment dat ca un crâmpei care este cât un vulcan sau prin activitatea lor de-o viață materializată în rezultate excepționale. Pe de altă parte nici nu poate fi extins foarte mult pentru că atunci ar cădea în derizoriu. Nu am putea să avem sute de cetățeni de onoare, pentru că atuncea ar fi un lucru banal, și de aceea selecția este un lucru extraordinar. Eu îi felicit pe cei care au fost nominalizați, și care au deja titlul, este o ceremonie de înmânare a diplomelor, la ora aceasta”, a precizat primarului municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu.

 

„E adevărat ce a spus domnul primar că e foarte greu să faci o astfel de selecție, dar pentru a nu exista discuții nu am fugit de răspundere, am stabilit câteva categorii pentru care acordăm aceste titluri, și am rugat structurile profesionale din aceste zone să ne facă propuneri și atunci, a fost mult mai ușor pentru noi să desemnăm aceste titluri și nu am avut nici foarte multe discuții în plenul Consiliului Județean, ținând cont de asociații, de structuri profesionale care ne-au făcut aceste propuneri și care sunt cele mai îndreptuite să aleagă cea mai bună variantă. O să începem cu un om care a făcut istorie în managementul unei companii, cea mai mare companie cu capital românesc care are peste 1800 de angajați, care încă din 1879 a fost un pionier al domeniului, inițiind proiectarea radiatoarelor din aluminiu și a schimbătoarelor de căldură. Astăzi compania pe care o manageriază este una dintre puținele companii care are în cadrul său unul dintre cele mai inovatoare nucleie de cercetare care îi asigură poziția de lider național și nu numai , ci și un lider important al Europei de Est, în domeniul radiatoarelor din aluminiu. Cred că deja, nu mai are nevoie de o foarte mare prezentare, este vorba de domnul inginer Paul Adrian Ilieș”, a mai adăugat Radu Moldovan.

Toți cei premiați au fost foarte emoționați și s-au arătat mai mult decât încântați de titlul conferit.

Primele şase titluri de Cetăţean de onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud: Județean a acordat anul trecut generalului de brigadă în retragere Ioan Birişiu – președintele Asociației Veteranilor de Război BN, artistul plastic Marcel Lupşe, prof. univ. dr. Liviu Maior, prof. univ. dr. Heinrich Schnatmann, fotbalistul Lucian Sănmărtean şi dr. ing. Georg Lecca.

 

 

Cine sunt noii cetățeni de onoare ai județului?

1.Domnul inginer PAUL-ADRIAN ILIEȘ
Paul Adrian Ilieș este managerul companiei RAAL, compania cu capital românesc cu cel mai mare număr de angajați din Bistrița (1800 de persoane). Domnul inginer Paul Ilieș, a fost încă din 1979 un pionier al domeniului, înițiind proiectarea radiatoarelor din aluminiu și a schimbătoarelor de căldură. Astăzi RAAL este una dintre puținele companii care are în cadrul său unul dintre cele mai inovatoare nuclee de cercetare, care îi asigură poziția de lider național și în regiunea Europei de Est, în domeniul radiatoarelor din aluminiu;

2. Domnul plutonier adjutant VASILE ZBÂNCĂ
Din 1996 și până în prezent, în 19 ani, peste 6000 de militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” au participat la multe dintre misiunile asumate de statul român, în teatrele de operații din Angola, Balcanii de Vest, Irak sau Afganistan.

Profesionalismul și excelența de care au dat dovadă, i-au transformat în veritabili ambasadori ai acestor meleaguri.
Județul Bistrița-Năsăud și Garnizoana, sunt recunoscute la nivelul țărilor NATO, ca fiind un loc din care provin profesioniști!

În perioada iulie 2009-februarie 2010, Batalionul 812 Infantierie ”Șoimii Carpaților” a executat o misiune în teatrul de operații din Afganistan, sub comanda Colonelului Cornel Scurt. În această perioadă, plutonierul adjutant VASILE ZBÂNCĂ a fost victima unei explozii și după lupte grele ale medicilor de la o clinică de specialitate din Germania, este astăzi în mijlocul nostru.

Faptul că am oferit în numele cetățenilor județului, acest titlu onorific unui erou în viață, înseamnă că am oferit un semn de recunoaștere tuturor eroilor care din sacrificiu pentru noi, au plecat mult prea devreme pe celălalt tărâm!

3. Domnul Profesor Universitar Doctor POMPEI COCEAN
Domnul Prof. Univ. Dr. Pompei Cocean, este originar din comuna Tîrlisua. S-a remarcat prin activitatea științifică și literară obținând Premiul Academiei Române în anul 1997. Este primul autor al monografiei județului Bistrița-Năsăud și are peste 300 de lucrări științifice publicate. A deținut pe rând mai multe funcții manageriale: director al Departamentului de geografie regională, decan al Facultății de Geografie, prorector al Universității Babeș-Bolyai și coordonator al Colectivului de Geografie din Filiala Academiei Române, Cluj-Napoca.

4. Domnul Inginer Emanoil Ioan VICIU
Emanoil Ioan VICIU este unul dintre cei mai bine cotați manageri privați din România. A fost în Top-Managementul Teraplast Grup, cel mai mare procesator de mase plastice din regiune și fondator al Asociației Patronale UGIR 1903. A susținut într-un mod creativ dezvoltarea mediului de afaceri bistrițean, dar și cel educațional, fiind unul dintre cei mai importanți susținători ai proiectului de dezvoltare al Extensiei Bistrița a Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

5. Domnul MIRON DUCA
Când spui Miron Duca, atât pentru cei familiarizați cu lumea culturală, cât și pentru novici sau chiar neștiutori, de cele mai multe ori, nu mai este nevoie să mai adaugi multe cuvinte! Nu sunt un specialist în artă vizuală, dar ce văd în creațiile Maestrului, imi place!
-Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, încă dinainte ca mulți dintre cei din sală să se nască (1981);
– Laureat al Premiilor pentru cultură Română al UAP;
– Operele sale s-au lăsat admirate în peste 30 de expoziții personale și în peste 100 de expoziții de grup, din Canada și Statele Unite ale Americii, până în Israel, Marea Britanie și aproape toate statele membre ale Uniunii Europene.
Sunt onorat să îi acord titlul de cetățean de onoare unui om și unui suflet frumos: Maestrul Miron Duca!

6. Doamna Gabriela SZABO
O bistrițeancă prietenă a bistrițenilor! Un sportiv de talie mondială, un om modest și normal, care nu a uitat niciodată de unde a plecat! Așa aș caracteriza-o eu în câteva cuvinte pe Gabi Szabo!
Câteva date despre cariera sa profesională:
– 5 ani la rând cea mai bună atletă a României;
– Desemnată în 1999 cea mai bună atletă a lumii și cea mai mare sportivă a Europei;
– A stabilit recordul mondial la 2000m și la 5000m;
– a fost de 4 ori campioană mondială;
– din 2013 deține titlul de Ambasador al turismului românesc;
– Ministru al Tineretului și Sportului până în urmă cu aproximativ o lună, postură din care a sprijinit consistent sportul din județul Bistrița-Năsăud, motiv pentru care vreau să îi mulțumesc public!

Astăzi am trăit unele dintre cele mai emoționante emoții din ultimul timp, atunci când în fața unei audiențe de mare valoare, a unor oameni care îi consider niște repere pentru întreaga noastră societate, am avut onoarea să le ofer unora dintre cei mai reprezentativi, Hotărârea de Consiliul Județean care atestă calitatea lor de cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud și câte o replică a statuetei din bronz, ”Cariatidă”, realizată de Maestrul Grigore Bradea.

Le mulțumesc acestor oameni minunați pentru tot ce au făcut pentru județul Bistrița-Năsăud și de asemenea le mulțumesc colegilor mei din aparatul de specialitate al Consiliului Județean și celor din legislativul Consiliului, care indiferent de culoarea poltică au susținut acest demers!

De asemenea, am oferit două diplome de excelență unui sportiv extraordinar, Campion European la GO, Denis Dobraniș și antrenorului său, domnului profesor Teodor Vîrtic!

„La inițiativa colegei mele, Doamna Mica Oprea – Secretarul Județului Bistrița-Năsăud, am oferit diplome de excelență unor oameni care și-au dedicat întreaga viață administrației și cetățenilor care i-au reprezentat. Ei sunt:

1. Se acordă ”Diplomă de excelență” domnului IOAN MUREȘAN, pentru activitatea desfășurată în cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud, unde a activat din anul 1973 de la terminarea facultății de Istorie a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.
Din 1989 și până în anul 2015, mai mult de două decenii, a condus cu profesionalism, în calitate de Șef serviciu, această instituție. Membru marcant în diverse comisii la nivel județean, cum ar fi comisia de heraldică, cea de atribuire de denumiri sau în cea de dezvoltare a strategiei județului Bistrița-Năsăud, a fost întotdeauna un foarte bun colaborator al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

2. Se acordă ”Diplomă de excelență” doamnei EDIT-CLARA RAȚIU, pentru activitatea desfășurată în funcția de secretar al comunei MAIERU, începând cu anul 1984, dată la care comuna Maieru, cea mai mare comună din județ, era comuna cu cea mai mare natalitate din țară.
Pe parcursul celor 31 de ani și 3 luni de activitate în slujba comunității din localitatea Maieru, a dovedit devotament și profesionalism, până la sfârșitul carierei pe care a încununat-o cu succes la data de 30 septembrie 2015.

3. Se acordă ”Diplomă de excelență” domnului IOAN PETRIC, pentru activitatea desfășurată în funcția de secretar al comunei ILVA MICĂ, în perioada 1989 – 2010. În cei peste 34 de ani de activitate în slujba comunității, având în vedere și faptul că între anii 1976 – 1989 a ocupat funcția de locțiitor al Primarului comunei Ilva Mică, a dat dovadă de devotament și profesionalism.

4. Se acordă ”Diplomă de excelență” domnului DUMITRU POP pentru activitatea desfășurată în funcția de secretar al comunei ROMULI, pe o perioadă de 12 ani și secretar al comunei PETRU RAREȘ, o perioadă de 27 de ani, de unde s-a pensionat la data de 3 aprilie 2014. În cei 39 de ani de activitate a demonstrat profesionalism și devotament.

5. Se acordă ”Diplomă de excelență” domnului IOAN POP, pentru activitatea desfășurată în funcția de secretar al comunei MONOR, județul Bistrița-Năsăud, în perioada 1986 – 2015.
În cei 46 de ani de activitate, din care 18 ani ca profesor în învățământ și aproape 29 de ani ca secretar de comună în administrația publică în cadrul primăriei comunei Monor, a dat dovadă de profesionalism și devotament.

6. Se acordă ”Diplomă de excelență” domnului VASILE VASILE, pentru activitatea desfășurată în funcția de secretar al comunei COȘBUC, județul Bistrița-Năsăud, în perioada 2000 – 2014, respectiv o perioadă de 13 ani și 10 luni, perioadă în care a dovedit devotament și profesionalism

În urmă cu aproximativ 3 luni de zile, am primit o scrisoare din partea unei doamne, pe nume Angela din Satu Mare. Acea doamnă a exprimat cu încântare experiența de a vizita Casa Argintarului din Bistrița și Muzeele memoriale George Coșbuc și Liviu Rebreanu.

Citez un fragment din scrisoare: ”la Casa Argintarului/Centrul German, am întâlnit un ghid foarte documentat, binevoitor și sufletist, care ne-a impresionat în mod deosebit”.

În acest sens, am luat decizia de a le oferi o diplomă de merit, acelor angajați ai Complexului Muzeal, care au făcut cinste județului Bistrița-Năsăud. Ei sunt:

Domnul VASILE SANDU, de la Muzeul memorial George Coșbuc.

Domnul VALER ILOVAN, de la Muzeul memorial Liviu Rebreanu.

Domnul EUGENIU MILOȘ, de la Centrul German ”Casa Argintarului” Bistrița.

Îi felicit pe fiecare dintre cei premiați astăzi și le doresc multă sănătate și împliniri alături de cei dragi! Le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru oamenii acestui județ minunat!” a precizat președintele CJ BN Radu Moldovan, pe pagina de socializare.

 

12356667_952159158170965_5609213473310215295_o 12357124_952160344837513_8603634857475019091_o 12363234_952160664837481_3102419232296028407_o 12365909_952158688171012_3927497703404766805_o 12374829_952160004837547_3349092977187598800_o 12374864_952159898170891_3525089994944900372_o 12377692_952159051504309_240190730675657753_o 12377698_952160204837527_3617512165670672017_o 12377762_952160488170832_5463433701417061381_o

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.