Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu” din Bistrița este pe primul loc în preferințele absolvenților de clasa a VIII-a.

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bistriţa-Năsăud a finalizat studiul privind orientarea şcolară a elevilor de clasa a VIII-a de la nivelul judeţului. Studiul a cuprins 2116 elevi de la nivelul judeţului, reprezentând 55,4% din totalul viitorilor absolvenți. Dintre aceştia, 1084 elevi sunt din mediul urban şi 1032 din mediul rural. Rezultatele au relevat faptul că aproape 80% dintre elevii de clasa a VIII-a vor să urmeze cursurile unui liceu, aproape 15% optează pentru o şcoală profesională şi peste 4% nu s-au hotărât încă asuprta viitorului lor. Elevii au precizat în răspunsurile lor că sunt bine şi foarte bine informaţi despre opţiunile pe care le au cu privire la continuarea cursurilor.
Pentru al doilea an consecutiv, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” conduce în preferinţele elevilor de clasa a VIII-a, cu 26,98 procente, urmat de Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” – 25%, CN „George Coşbuc” Năsăud – 9%, Colegiul Tehnic Infoel – 8,5%, CN „Petru Rareş” Beclean – 5,4%, Liceul cu Program Sportiv – 3,1%, Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului – 3%, Colegiul Economic Năsăud – 2,4%, Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa – 2,3% şi Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” – 2,1%.
Filiera teoretică este preferată de aproape două treimi dintre elevii de clasa a VIII-a, 19% mergând spre zona tehnologică şi 15% spre cea vocaţională. În ceea ce priveşte învăţământul profesional, peste 45% ar opta pentru mecanică, alte 15 procente mergând spre turism şi alimentaţie publică, în zona preferinţelor fiind şi domeniul electric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.