Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad au destructurat, miercuri, o grupare formată din mai multe persoane, acuzate că au accesat sistemele securizate ale mai multor bănci şi au obţinut ilegal datele de identificare a unor carduri bancare. 

Oamenii legii au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Arad şi Bistriţa-Năsăud, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate bunurile provenite din activitatea infracţională. 

 

Procurorii  DIICOT – Biroul Teritorial Arad au  destructurat un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, fals informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

În perioada martie-iunie 2016, membrii grupului au accesat fără drept sistemele securizate a mai multor bănci de unde au obţinut ilegal datele de identificare a unor carduri bancare aparţinând unor persoane fizice, iar ulterior au efectuat aproximativ 300 de tranzacţii online frauduloase, achiziţionând diverse produse sau efectuând încărcări neautorizate a unor cartele telefonice în valoare totală de peste 200.000 lei„, se arată într-un comunicat al DIICOT.

 

În cadrul anchetei, au fost efectuate, miercuri, cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Arad şi Bistriţa-Năsăud, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate bunurile provenite din activitatea infracţională (benzi de alergat, mese de tenis, drone, laptopuri, telefoane mobile, produse electrocasnice, bijuterii din aur şi sume de bani).

Conform sursei citate, cinci persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT Arad.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.