Un bărbat din Coşbuc s-a ales cu dosar penal pentru braconaj, după ce poliţiştii l-au prins într-o pădure din Bichigiu la vânat fără a a avea autorizaţie.

Cu dosar penal s-a pricopsit şi un bătrân de 71 de ani din Rebrişoara, pentru deţinere ilegală de articole pirotehnice.

 

Zilele trecute, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Coşbuc, deţinător legal de arme letale de vânătoare, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud, pe raza fondului cinegetic Bichigiu, având asupra sa o armă de vânătoare, fără a deţine o autorizaţie de vânătoare pentru niciun fond cinegetic.

Potrivit IPJ BN, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj.

 

Totodată, sursa citată mai precizează că, faţă de un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din Rebrişoara, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept întrucât ar fi deţinut la domiciliul său 189 de articole pirotehnice, fără a fi autorizat în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.