Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”, organizează Concertul de colinde al Corului Appassionata, dirijat de Francisc Mureșan.

Evenimentul are loc la data de 21 decembrie, la Sinagoga Bistrița, de la ora 18.00, iar intrarea este liberă.

 

Corul „Appassionata”  s-a remarcat prin prestații de înalt nivel artistic recunoscut prin: Premiul I la Festivalul Gheorghe Dima de la Brașov în ­­­­­­­­­­­1981, premiul I la festivalul „Ciprian Porumbescu” de la Suceava în 1983 și 1986, Premiul Special la Festivalul „Iosif Velceanu” de la Reșița din 1982, Premiul I și Trofeul Ion Vidu la Festivalul „Ion Vidu” de la Lugoj în 1982 și altele.

După ce s-a impus pe plan local și național, a urmat consacrarea externă, Appassionata participând la multe turnee și festivaluri internaționale, ca de exemplu: Italia 1982, Germania 1985, 2003, Polonia 1988, Republica Moldova 1991, Austria 1994, Franța 1994, 2000, 2004, 2006, Grecia 2002, Spania 2001, 2008, 2010, Cehia 2009, Turcia 2012.

Repertoriul corului Appassionata cuprinde sute de lucrăiri „a capella” și vocal simfonice din repertoriul românesc și universal începând cu polifonia Renașterii, abordând toate perioadele și curentele artistice până la creația contemporană.

Dirijorul Francisc Mureșan a absolvit în 1979 studiile Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, avându-i ca maeștri la clasa de dirijat pe Dorin Pop și Florentin Mihăescu. În anul 1984 a urmat cursuri de perfecționare în tehnica și arta corală cu renumitul dirijor Marin Constantin.

A obținut peste 50 de premii la concursuri și olimpiade naționale, precum și 21 premii internaționale.

Din 1991 dirijează și corul „Viva la Musica” al Forumului Democrat German din municipiul Cluj-Napoca, centru cultural de primă mărime al țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.