Peste 400 de sancţiuni, în valoare de peste 74.000 lei, au aplicat poliţiştii bistriţeni în perioada sărbătorilor de Paşti. Cele mai multe, peste 300, au fost aplicate pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice, în timp de aproape 100 de amenzi au fost aplicate pentru abateri de la normele privind ordinea şi liniştea publică.

 

Potrivit IPJ BN, în urma acţiunilor întreprinse în perioada sărbătorilor de Paşti, poliţiştii au aplicat 440 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 74.125 de lei, dintre care 323 de sancţiuni, în valoare de 49.340 de lei  au fost aplicate pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice, fiind sancţionaţi 123 de conducători auto care au depăşit viteza legală şi alţi 2 care au condus sub influenţa alcoolului. Au fost reţinute 13 permise de conducere.

De asemenea, au fost constatate 99 abateri de la normele privind ordinea şi liniştea publică, în valoare de 15.300 lei, iar pentru încălcarea altor acte normative au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.485 lei.

 

În perioada 29 aprilie-02 mai, peste 522 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, acţiuni speciale şi alte structuri au fost alături de cetăţeni în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru apărarea patrimoniului public şi privat în localităţile urbane şi rurale din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Aceştia au acţionat, cu precădere, în zona lăcaşurilor de cult, unde a participat un public numeros şi s-a înregistrat un aflux semnificativ de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.