În noaptea de revelion, Poliţia Română a fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice. Anul acesta a fost cel mai liniştit şi cel mai sigur Revelion din ultimii ani.

„Pentru siguranţa cetăţenilor, la trecerea dintre ani, poliţiştii au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în judeţul Bistriţa-Năsăud, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele artere de circulaţie, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier”, informează IPJ BN.

Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte atât în noaptea de revelion cât și în primele zile ale noului An.
Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca în această perioadă să nu fie înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de către Poliția Română și-au atins scopul.

Aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.
Astfel, în perioada 28 decembrie 2015-3 ianuarie 2016, poliţiştii bistriţeni au constatat 91 de infracţiuni, dintre care 69 de natură judiciară şi 13 la regimul circulaţiei rutiere, 11 fiind de altă natură.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 818 sancţiuni contravenţionale, dintre care 115 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991, şi 48 la alte acte normative”, mai adaugă IPJ BN.

De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 656 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 181 pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 5 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice (cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune).
Totodată, au fost reținute 29 permise de conducere, dintre care 9 pentru consum de alcool şi 7 pentru viteză, fiind retrase și 8 certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 190.130 de lei, iar a bunurilor confiscate de 5.916 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.