Un accident grav de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN 17, în localitatea Șintereag.

Potrivit primelor informații un autoturism a colizionat cu un autovehicul mai mare, probabil un camion.

În urma impactului 3 persoane au fost rănite, două dintre acestea fiind prinse între fiarele contorsionate ale mașinii și inconștiente.

 

 

UPDATE 1

Autoturismul implicat în accident era condus de un tânăr de 28 de ani de pe Valea Bîrgăului. Acesta venea de la Beclean și se îndrepta spre Bistrița, și era însoțit de prietena sa, în vârstă de 26 de ani, și de o tânără de 23 de ani.

Într-o curbă din Șintereag, bârgăuanul a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile meteo și de drum, a intrat pe contrasens și a lovit în plin o autobetonieră, care circula regulamentar.

Tânăra de 26 de ani a pierdut lupta cu viața, iar cealalată este în comă, ea suferind multiple traumatisme.

 

Update 2

A decedat și cealaltă tânără în vârstă de doar 23 de ani,  la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Șoferul autoturismului este în stare stabilă, chiar dacă a suferit multiple leziuni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.