Pentru prevenirea situaţiilor în care persoanele angajate beneficiază şi de şomaj, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud a implementat un nou sistem informatic numit eCard2 (Cardul Profesional European 2), care a devenit funcțional din data de 4 ianuarie.

Toate cele 42 de agenţii din ţară, printre care se numără şi cea din Bistrița, dispun de o bază de date comună, care va eficientiza munca pesonalului din Serviciul Public de Ocupare (S.P.O.) şi agenţilor economici, furnizând servicii personalizate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Cu cât şomerii sunt mai bine informaţi în ceea ce priveşte locurile de muncă pentru care au aptitudini şi cu cât este făcut acest lucru mai repede, cu atât aceştia îşi pot găsi în timp util un loc de muncă.

În prezent, sistemul informatic eCard2 este utilizat de toate structurile teritoriale, în această etapă lucrându-se în paralel cu vechiul sistem, în vederea monitorizării funcţionalităţilor. Cardul Profesional European 2 asigură o bază de date unică, fiind un instrument de lucru inovativ, cu aplicabilitate unitară în cadrul tuturor structurilor Serviciului Public de Ocupare. Totodată, prin acest sistem se realizează o interoperabilitate complexă cu alte baze de date ale administraţiei publice, beneficiul sistemelor integrate prezentând caracter bidirecţional. Unul dintre beneficii este eficientizarea operaţională prin obţinerea unei imagini complete a câmpului de desfăşurare a activităţii, iar celălalt este faptul că sunt reduse costurile, prin alocarea inteligentă de resurse şi exploatarea acestora în comun. Proiectul acestui sistem informatic se derulează graţie cofinanţării cu fonduri europene.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional ,,Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”, axa prioritară 4.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.