Poliția Română acționează, la nivel național, pentru protejarea drepturilor și intereselor comerciale ale cetățenilor, precum și pentru menținerea ordinii și siguranței publice, premergător sărbătorilor de iarnă.
„Astfel, în perioada 5-9 decembrie a.c., poliţiştii bistriţeni au constatat 49 de infracţiuni, dintre care 33 de natură judiciară şi 11 la regimul circulaţiei rutiere, 5 fiind de altă natură.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 918 sancţiuni contravenţionale, dintre care 123 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991. Totodată, au aplicat 18 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 40 la alte acte normative”, informează IPJ BN.
De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 735 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 228 pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 4 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice (cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune).
Totodată, au fost reținute 16 permise de conducere, dintre care 6 pentru viteză și 4 pentru consum de alcool, fiind retrase și 10 certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 240.135 de lei, iar a bunurilor confiscate de 14.895 de lei.
Pentru o deplasare în siguranță, Poliția Română atrage atenția cu privire la necesitatea respectării regulilor rutiere.
„Înainte de a pleca, verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului şi interesaţi-vă în privinţa stării traseului pe care urmează să îl parcurgeţi”, mai adaugă IPJ BN.