Durata concediului paternal va fi dublată, după cum prevede un proiect de act normativ adoptat luni de senatori.
Măsura este inclusă într-o Propunere legislativă pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 210/1999 privind concediul paternal.
Prin acest document se propune mărirea duratei concediului paternal de la cinci la zece zile lucrătoare plătite.
„În cazul în care titularul dreptului la concediu paternal este asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, el are dreptul la un concediu paternal plătit de 10 zile lucrătoare”, scrie în proiect.
De asemenea, se propune reformularea termenului în care se poate cere concediul paternal, acesta urmând să fie de două luni, nu de opt săptămâni.
Totodată, proiectul adoptat de senatori dispune că taţii vor putea beneficia de mai multe ori de majorarea concediului paternal cu alte zece zile lucrătoare, în situaţia în care obţin atestatul de absolvire a cursului de puericultură.
Concediul paternal se acordă la cerere, potrivit prevederilor actuale ale Legii nr. 210/1999, iar acesta are ca scop participarea efectivă a tatălui la îngrijirea nou-născutului.
Propunerea legislativă nu se aplică în momentul de faţă. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie să fie adoptată de Camera Deputaţilor, promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial.