Petrecerile de Revelion din localurile de pe raza județului Bistrița-Năsăud ar putea fi umbrite de inspectorii Fiscului. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va începe, pe 31 decembrie, o nouă operațiune denumită ‘Revelion 2016’ prin care inspectorii vor controla unitățile comerciale care organizează petreceri la cumpăna dintre ani.

După finalizarea primei etape a operațiunii ‘Cristal’ și până la reluarea acesteia, la începutul lui 2016, conducerea ANAF a decis ca toate resursele operative și materiale implicate în verificarea centrelor engros din toată țara să fie relocate în cadrul unei noi operațiuni denumită „Revelion 2016”.

 

„Astfel, în intervalul 31.12.2015 — 05.01.2016, inspectorii antifraudă vor controla, la nivelul întregii țări, localurile care organizează petreceri de revelion”, potrivit unui post tv.

În cadrul acestei operațiuni se urmărește verificarea modului în care operatorii economici au înregistrat sumele încasate pentru pachetele de Revelion vândute, precum și încasările din noaptea dintre ani care nu au fost prinse în pachetele respective.

 

„Acțiunea se bazează pe monitorizarea ofertelor organizatorilor. În etapa de predocumentare, pe baza datelor din surse deschise și proprii legate de capacitatea localurilor, numărul pachetelor oferite la vânzare, cuantumul aprovizionărilor și înregistrarea acestora în evidențele contabile”, se arată într-un comunicat ANAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.