Liviu Dragnea, șeful PSD, se va întâlni luni la Palatul Parlamentului cu ceilalți lideri ai partidului pentru a discuta situația ministrului Justiției, Tudorel Toader.

Liderii PSD se reunesc luni, la Palatul Parlamentului, în ședința a Biroului Permanent Național. Una dintre temele abordate va fi situația ministrului Justiției, Tudorel Toader, liderul social-democraților, Liviu Dragnea, afirmând că este „un subiect delicat”.

„Cred că trebuie să discutăm subiectul ăsta, că e delicat. Luni sper să ne vedem. Luni avem Birou Permanent Naţional la ora 12,00”, a afirmat sâmbătă, la Slobozia, Liviu Dragnea, conform Ziuanews.

El a mai spus că vrea coerență și asumare de responsabilitate în privința adoptării ordonanțelor pentru modificarea legilor Justiției.

„Eu nu cer o ordonanţă anume, vreau doar coerenţă şi asumare de responsabilitate, într-un fel sau altul. Deci vreau ca în maxim două săptămâni de zile să închidem discuţiile despre aceste subiecte – se dau sau nu se dau, dar lumea să ştie”, a mai spus Dragnea.

Ședința BPN al PSD va avea loc luni, de la ora 12.00, la Palatul Parlamentului.



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.