Home Justiție Zero la zero, așa s-a terminat războiul în instanță dintre ADI Deșeuri...

Zero la zero, așa s-a terminat războiul în instanță dintre ADI Deșeuri și Vitalia

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

De mai bine de 4 ani se luptă Vitalia, fostul operator de salubritate din județ cu ADI Deșeuri. Vitalia a pus mâna pe gestiunea depozitului de la Tărpiu, dar și pe colectarea deșeurilor, însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar societatea comercială n-a realizat veniturile estimate. În aceste condiții n-a mai putut plăti redevența la ADI Deșeuri și-a adunat datorii mari. Pe de altă parte, Vitalia acuză ADI Deșeuri că este responsabilă de nerealizarea acestor venituri. Aceste lupte s-au dus în instanță și par să se fi terminat chiar anul acesta.

Ar trebui să colaboreze și să conlucreze, însă s-au războit mai bine de 4 ani în instanțe. Este relația tumultuoasă dintre ADI Deșeuri și Vitalia Servicii Pentru Mediu. Societatea comercială a pus mâna pe gestionarea depozitului de deșeuri de la Tărpiu, dar și pe colectarea deșeurilor de la populație în anul 2014.

În data de 17 februarie 2014 s-a încheiat contractul de concesiune privind delegarea prin concesiune a serviciului public de salubrizare respectiv activitatea de precolectare, colectare și transport al deșeurilor municipale și managementul stațiilor de transfer și al centrelor de colectare din județul Bistrița-Năsăud.

Potrivit art. 5.1 din contract, în schimbul delegării gestiunii serviciului, operatorul are obligația de a achita o redevență anuală în cuantum de 7% din valoare anuală a contractului, dar nu mai puțin de 1,9 milioane de lei. De asemenea, potrivit art 5.1 din contract, plata redevenței urma să se facă trimestrial.

Iubirea și buna înțelegere n-au durat mult, astfel că scandalul a început în 2015, când Vitalia n-a mai plătit redevența, adunând și niște penalizări de-a dreptul scandaloase: de aproape 1.000 de euro pe zi. Un an de întârziere înseamnă 1,7 milioane de lei, în condițiile în care redevența minimă era de 1,9 milioane de lei.

Vitalia a cerut niște ajustări de tarife, cu care, culmea ADI Deșeuri a fost de acord, însă tot n-a ajutat SRL-ul să se pună pe picioare.

Numărul real al populației a semănat scârba-n relația de iubire

La începutul anului 2015, la scurt timp după începerea operării serviciului de salubrizare, pe baza informațiilor obținute din teren din activitatea de contractare și din prestarea serviciului, operatorul Vitalia a constatat că există discrepanțe mari între numărul populației menționat în caietul de sarcini și numărul populației care are, în condițiile legii, calitatea de utilizator al serviciului.

Din această cauză, operatorul nu a putut realiza veniturile preconizate la data depunerii ofertei și, prin urmare, a fost pus în situația de a nu putea recupera costurile aferente prestării serviciului (inclusiv costurile cu redevența). Vitalia a propus o modificare a tarifelor de salubrizare, având ca bază populația stabilită potrivit recensământului din 2011. Modificarea tarifelor a fost aprobată, la 4 luni de la introducerea solicitării.

Modificarea de tarif aprobată prin hotărârea nr. 58/30.07.2015 și intrată în vigoare la data de 1 septembrie 2015 nu a fost suficientă pentru a asigura acoperirea costurilor prestării serviciului, numărul utilizatorilor finali ai serviciului fiind mai redus decât populația stabilă potrivit recensământului.

Vitalia susține că din cauza refuzului constant al unităților administrative membre ADI Deșeuri de a transmite informații actuale și complete cu privire la utilizatorii fără contracte care beneficiază de serviciu s-a aflat în continuare în imposibilitatea de a stabili în mod clar numărul utilizatorilor fără contracte și de a solicita o modificare a tarifului care să se raporteze la numărul efectiv al utilizatorilor serviciului.

Vitalia spune că nu a recuperat sumele neachitate de către unitățile administrativ-teritoriale pentru prestarea serviciului de salubrizare către utilizatorii fără contracte de salubrizare de pe raza acestora. În acest sens, operatorul a formulat 25 de chemări în judecată prin care solicită de la ADI și de la unitățile administrativ teritoriale plata unor sume care totalizează aproximativ 20 de milioane de lei.

În cele din urmă Vitalia a renunțat la contractul de colectare a deșeurilor, rămânând doar pe gestionarea depozitului de la Tărpiu.

ADI Deșeuri a cerut în instanță plata redevențe

În 2017, ADI Deșeuri cere instanței emiterea unei ordonanțe de plată împotriva Vitalia Servicii pentru Mediu, pentru suma de 3,5 milioane de lei. Din această sumă 475.000 de lei reprezenta redevența neachitată pentru trimestrul al II-lea al anului 2016, 252.989 de lei reprezentând redevența neachitată aferentă trimestrului al III-lea din 2016 și mai bine de 2,5 milioane de lei penalități de întârziere pentru redevențe.

De asemenea, ADI Deșeuri a cerut și penalități contractuale suplimentare de 1 % din debitul restant, calculat pe zi de întârziere până la stingerea integrală a debitului.

Vitalia a formulat o întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă cererea ca neîntemeiată. Să se constate caracterul abuziv al clauzelor 5.3 și 5.4 din contractul de concesiune prin care se stabilește cuantumul penalității de întârziere și să înlăture clauza sau să micșoreze cuantumul penalității de întârziere la un nivel rezonabil.

Mai mult, cei de la Vitalia au susținut la procesul în care s-au judecat cu ADI Deșeuri că și aceasta este vinovată pentru întârzierea la plata redevenței:

„Neîndeplinirea propriilor obligații ale ADI, în calitate de mandatar. Culpa membrilor ADI în calitatea acestora de Delegatar, în executarea contractului de delegare. ADI omite să arate că între Vitalia și mai multe unități administrativ-teritoriale există litigii care au ca obiect obligarea acestora la plata sumelor datorate pentru prestarea serviciului de salubrizare către utilizatorii fără contract de pe raza teritorială a fiecăreia dintre aceste unități administrativ-teritoriale. În mai multe dintre aceste dosare, ADI are calitatea de intervenient accesoriu în interesul unității administrativ-teritoriale”, au susținut la proces.

Instanțele au dat dreptate celor de la Vitalia

Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a văzut încurcat de multitudinea de dosare înregistrate care vizau Vitalia și relația sa cu ADI Deșeuri, însă în cele din urmă îi dă dreptate operatorului Vitalia: „Constată ca fiind întemeiate apărările debitoarei privind contestarea creanței, formulate de debitoarea Vitalia Servicii pentru Mediu în calitatea de lider al asocierii și în calitate de operator și respinge cererea creditoarei de emitere a ordonanței de plată”, se arată în sentința dată de Tribunalul Bistrița în februarie 2018.

ADI Deșeuri nu se lasă aici și cere revizuirea dosarului și mai apoi anularea sentinței date de tribunal. Ultima sentință a venit la final de 2020 și a menținut decizia dată în 2018.

Nici Vitalia nu se lasă și încearcă să recupereze prejudiciile în instanță. Procesul a fost înregistrat la Tribunalul București în 2018, iar în 2020 a ajuns la Curtea de Apel București. Luna aceasta, Vitalia a renunțat brusc la judecată, după cum se arată în soluția dată de Curtea de Apel București: „Ia act de renunţarea recurentului la judecata cererii de recurs. Constată ca rămas fără efect recursul incident”, se arată în soluția dată în urmă cu o săptămână de CAB.

Andreea Moldovan

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version