Peste trei săptămâni, adică pe data de 27 septembrie, bistrițenii se vor prezenta la urne pentru a-și alege primarul și reprezentanții în Consiliul municipal. Gazeta de Bistrița vă prezintă ce averi au patru dintre candidații la fotoliul de primar al municipiului, care au o notorietate mai mare în rândul alegătorilor din municipiu.

Ca să nu fie nicio supărare printre cei patru candidați cărora le facem publice averile în această ediție a publicației noastre, vom ține cont de ordinea alfabetică.

Avere modestă

Începem cu Cristian Marius Niculae (PSD), viceprimarul în funcție municipiului Bistrița, candidatul Alianței pentru Bistrița (PSD-ALDE – Pro România – UDMR)

Conform declarației sale de avere publicată anul acesta pe site-ul Primăriei Bistrița, Cristian Niculae că deține pe raza orașului, 1.000 mp teren intravilan, o casă de aproape 238 mp, și un apartament de 69 mp.

Potrivit documentului citat, Cristian Niculae, candidatul Alianței pentru Bistrița, nu deține alte bunuri – nu are bani în conturi, nici mașini, sau alte obiecte de valoare, dar nu are nici datorii.

Din postura de viceprimar, Cristian Niculae a încasat anul trecut 147.068 lei (circa 12.225 lei/lună). Soția sa, Loredana, administrator a două societăți comerciale a încasat venituri totale în valoare de 18.311 lei, adică aproximativ 1.500 lei în fiecare lună.

Candidatul Alianței pentru Bistrița, Cristian Niculae, a intrat în lumina reflectoarelor la finele anului 2014, când l-a înlocuit pe Maxim Pop, la șefia Gărzii de Mediu. După circa un an și jumătate în fruntea instituției, Niculae a părăsit funcția de conducere pentru a putea intra în cursa pentru un mandat de consilier local și, evident, pentru a putea obține ulterior funcția de viceprimar al municipiului Bistrița. Ceea ce a și reușit. Era clar încă de pe atunci că acesta va fi noul candidat al PSD la funcția de primar al Bistriței, în condițiile în care relația dintre șeful PSD, Emil Radu Moldovan și primarul Bistriței – Ovidiu Crețu se deteriorase mai mult decât era văzută de ochii publicului. Candidatura lui Niculae a fost anunțată oficial încă din primăvara anului trecut.

Soțul, cu avere impresionantă

Doris Gabriela Rai (ex- Moldovan) este cunoscută bistrițenilor încă de când a fost președinta femeilor PDL, dar și director executive al AJOFM Bistrița-Năsăud în timpul guvernării democrat-liberale. Funcția din fruntea AJOFM a deținut-o până în 2011, când a părăsit Bistrița pentru București, unde s-a angajat la Primăria Capitalei ca director executiv al Direcției de Control. În 2013 a revenit în Bistrița, trei ani mai târziu candidând, din partea PNL, pentru un mandat de consilier județean, mandat pe care l-a deținut doar până în noiembrie 2018 când a renunțat la poziție, din motive personale. Acum, Doris Rai își dorește să devină primarul municipiului Bistrița, candidând ca independent.

Potrivit declarației sale de avere, toate bunurile sunt pe numele soțului, medicul homeopat Petru Rai.

Astfel, conform documentului soțul candidatei la Primăria Bistrița deține în total peste 97.300 mp de teren extravilan în Bistrița și Năsăud, suprafețe achiziționate între anii 2005 – 2019, o casă de 390 mp și un apartament de 74 mp, precum și un cabinet medical de 200 mp în Bistrița, doua apartamente de circa 67 mp, respectiv 47 mp în Năsăud, dar și o casă de vacanță de 417 mp în altă localitate.

În conturi, familia Rai are 108.000 de dolari și 90.000 de euro. În plus a acordat un împrumut în nume personal, în valoare de 75.000 de euro, unei persoane fizice.

Din postura de manager marketing la SC Anaperawa SRL, firmă deținută de soțul său și fiul acestuia (cu cifra de afaceri zero în perioada 2017 – 2019), Doris rai a a încasat în 2019 un salariu anual de 17.484 lei.

Soțul său, dr. Petru Rai, a obținut anul trecut, de pe urma cabinetului său medical, venituri în valoare de peste 91.300 lei. De asemenea, din chirii, acesta a mai încasat 7.867 lei.

Colecție de cărți vechi și picturi

Urmează Ioan Turc, candidatul Alianței PNL – USR – PLUS, la fotoliul de primar al Bistriței. În perioada 2004 – 2007, Ioan Turc a deținut funcția de viceprimar al municipiului Bistrița, iar în toamna lui 2007 a ajuns deputat în locul lui Augustin Zegrean, care a fost numit judecător al CCR. După ce în 2008 a ratat alegerile locale și cele parlamentare, acesta a devenit, în decembrie 2009, directorul executiv Oficiului Județean al Registrului Comerțului, funcție pe care o deține și astăzi. Din punct de vedere politic, cariera lui Turc a fost cu suișuri și coborâșuri. După ce în 2007 a ajuns la șefia PNL Bistrița-Năsăud, în detrimentul lui Ioan Țintean, Turc este dat afară din partid în 2009, pe motiv ca nu a obținut un scor onorabil la alegerile parlamentare care au avut loc în acel an. A fost reprimit în partid în 2016, iar în 2017 a reușit să obțină din nou șefia organizației județene.

Dar să vedem ce avere are liderul liberalilor din Bistrița-Năsăud în acest moment. Astfel, potrivit declarației sale de avere, Ioan Turc deține un teren intravilan de 399 mp, și unul altul agricol de 3.800 mp, achiziționate în anii 2005 și 2006, plus o casă de 170 mp, construită în 2007, toate în municipiul Bistrița, precum și un autoturism Volkswagen Passat, fabricat în 2011.

În același document, Turc menționează că deține cărți vechi și tablouri pictate de artiști români și străini, în valoare totală de 7.000 de euro, bunuri achiziționate în perioada 2010 – 2019. Din 2008, este titularul unui fond privat de pensii în valoare de aproximativ 58.000 lei. De asemenea, în 2006 a contractat un credit bancar în valoare de 35.000 de euro, care trebuie achitat până în 2026.

Din postura de director al Registrului Comerțului BN, Ioan Turc a încasat anul trecut, peste 90.000 lei (circa 7500 lei net, lunar), în timp ce soția sa, farmacist, a avut venituri de 70.000 lei.

Totodată, potrivit declarației sale de interese, Ioan Turc este asociat ci 40% din părțile sociale, alături de soția sa (60%) la SC Plus Estetic Art SRL, firmă înființată în septembrie anul trecut și care are ca activități de întreținere corporală.

De departe cel mai bogat

Am ajuns și la Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud, răsărit în politica românească în urmă cu 4 ani când a candidat prima data pentru fotoliul de primar al Bistriței, iar mai apoi pentru un mandat de deputat, evident din partea PMP. În timpul mandatului său a fost cel mai harnic parlamentar bistrițean, în dreptul numelui său figurând nu mai puțin de 161 de inițiative legislative, parte din ele aparținându-i, câteva devenind legi.

Potrivit declarației sale de avere, Ionuț Simionca deține 49.496 mp teren agricol în Livezile și alți 1.584 mp în statul Virginia-SUA, unde de altfel deține și o casă de 150 m.p. În Bistrița, deputatul Simionca mai deține două case, de câte 50 m.p, respectiv 160 m.p., și un apartament de 73 m.p.

Anul trecut, parlamentarul bistrițean a vândut un teren de 2.000 mp din localitatea Livezile, contra sumei de 5.000 lei, dar și un alt bun imobil (nu este specificat ce anume) din Bistrița, pentru 75.000 lei.

În ceea ce privește autovehiculele, deputatul declară că are în patrimoniu un tractor New Holland, fabricat în 2011, un ATV Arctic Cat din 2005, o motocicletă Ducatti, cu an de fabricație 2002, un șenilar skid steer truck loader Takeuchi, fabricat în 2007, o presă de baloți New Holland, fabricată tot în 2007, precum și un autoturism Dacia 1300 fabricat în 1981.

La capitolul economii, Ionuț Simionca stă foarte bine. Acesta are depozitați în două conturi bancare în SUA peste 200.000 de dolari americani, iar în conturile din România 98.500 lei și peste 15.200 de euro.

Totodată din împrumuturile pe care le-a făcut anterior în nume personal și i-au fost restituite integral, acesta a obținut anul trecut 165.000 lei (din care 50.000 lei partidului din care face parte), plus alți 27.000 de euro.

Datoriile sunt și ele în declarația de avere a deputatului PMP de Bistrița-Năsăud, acesta declarând un credit contractat în 2015, scadent în anul 2045, în valoare de 145.000 lei, și unul în valoare de 128.000 dolari, contractat în 2013 de la o bancă americană, care are scadența în 2043.

Anul trecut, Ionuț Simionca a obținut de la Camera Deputaților, îndemnizații în valoare totală netă de 131.412 lei (circa 11.000 lei lunar), iar de pe urma apartamentului deținut în Bistrița a încasat chirii în valoare totală de 14.400 lei. Totodată, Ionuț Simionca a mai încasat 18.000 de dolari de pe urma închirierii locuinței sale din SUA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.