La data de 20 august, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, respectiv directorul S.C. Kranz Eurocenter S.R.L., Corin Boian, au semnat contractul de execuţie a pârtiei de schi din Wonderland.

„Îmi exprim bucuria că semnăm astăzi acest contract şi asta înseamnă că este deschis drumul pentru realizarea lui. Predarea amplasamentului se va face foarte repede, în jurul datei de 1 septembrie. Conform discuţiilor pe care le-am avut referitor la realizarea proiectului, un termen de realizare realist este iunie 2016. Lucrările de construcţie care sunt prevăzute pentru anul acesta sunt realizarea drumului, parcării, pârtiei, aducţiunea de apă. Utilajele şi echipamentele, care conform contractului vor fi realizate de firma Doppelmayr din Austria, numărul unu mondial în aria producerii echipamentelor pentru resorturile de schi, vor sosi anul viitor, când se va face şi montajul acestora”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

Primarul a adăugat că a primit deja o solicitare care se va materializa într-o scrisoare de intenţie pentru realizarea dotării de vară – un sistem de sănii pe şine care pot fi folosite tot timpul anului.

Valoarea lucrărilor se ridică la 24.213.123 lei, în care TVA este inclus.

S.C. Kranz Eurocenter este antreprenor general în cadrul unora din cele mai mari proiecte din ţară, a spus directorul S.C. Kranz Eurocenter S.R.L., firma derulând lucrări în Parâng – la un proiect de circa 70 milioane de euro, respectiv Lupeni – la un proiect de circa 35 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.