Vizitarea pacienților internați în Spitalul Județean Bistrița, limitată din cauza gripei și afecțiunilor respiratorii! Vezi ce reguli sunt impuse și care este noul program

191

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bistrița a decis, luni, să reducă programul de vizitare pe secțiile din unitatea spitalicească. Motivul care stă la baza acestei decizii este creșterea numărului de afecțiuni respiratorii, respectiv gripă, din ultima perioadă, astfel că se dorește limitarea riscului infecțios la pacienții internați.

Creșterea numărului cazurilor de gripă, dar și a altor afecțiuni respiratorii a determinat conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița să ia măsuri severe în ceea ce privește programul de vizitare al bolnavilor internați în secțiile unității spitalicești, dar și a numărului de vizitatori. Decizia a fost luată luni în cadrul Comitetului Director a spitalului.

Astfel, bolnavii vor putea fi vizitați de  luni până vineri între orele 15.00 – 17.00, iar sâmbăta și duminica între orele 14.00 – 16.00.

De asemenea, este limitată vizitarea unui pacient de către un singur aparținător, iar durata vizitei trebuie să fie de maxim 30 de minute.

Limitat este și accesul vizitatorilor în secția Terapie Intensivă la o oră pe zi, respectiv între orele 15.00 – 16.00.

Conducerea spitalului, recomandă minorilor sub 14 ani să evite vizitele în spital. Totodată, se interzice total accesul persoanelor cu afecțiuni respiratorii.

Vizitatorii sunt obligați să se echipeze corespunzător cu halat, mască și botoși de unică folosință. Echipamentul este pus la dispoziție gratuit de către unitate și se regăsește la intrarea în secții. Respectarea măsurilor de igienă, spălarea și dezinfectarea mâinilor sunt obligatorii atât pentru pacienți și vizitatori, cât și pentru personalul medical„, mai anunță conducerea SJU Bistrița.

1 COMENTARIU

  1. D-apoi, asa ar trebui sa fie normal ca in toate spitalele, sa existe doar o sala de asteptare, cu sistem de monitorizare video, unde sa poti discuta cu bolnavul in sistem video, nicidecum in contact direct si atat . Sub nici o forma, n-ar trebui permis accesul persoanelor neautorizate si nesterilizare .
    Totodata, in spitale, ar trebui luate masurile necesare prin care atat bolnavii cat si personalul medical, sa aiba toate conditiile necesare desfasurarii serviciului in bune cnditii si sa nu aiba voie sa paraseasca incinta sub nici un motiv , decat la terminarea serviciului si mai ales cu echipamentul medical ( imbracaminte, echipamentele de protectie medicala , incaltzaminte , etc. etc. etc. ) .
    ASA CRED EU CA EXISTA in SPITALELE DIN STRAINATATE SI ASA AR TREBUI SA FIE SI LA NOI , nu tot felul de grajdari cu „haine si cizme pline de baliga ” … tot felul de „boschetari „si persoane neigienice… si alte persoane de acest fel, pline de microbi si purtatoare de virusi… intra si ies cand le vrea „vipusca ” lor … invocand tot felul de motive .
    OARE CAND VOM VEDEA ASA CEVA IN ROMANIA ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here