Vitalia Servicii pentru Mediu are pe mână centrul de management integrat al deșeurilor de la Tărpiu de aproape un deceniu. În această perioadă au avut loc patru incidente de mediu, trei dintre ele vizând deversări ale levigatului în pârâul Roșua, care trece prin apropierea gropii de gunoi. Ultimul incident, însă, a fost un incendiu, care a avut loc în luna februarie a acestui an. Acesta i-a adus administratorului gropii ecologice de la Tărpiu o amendă de 50.000 de lei.

Potrivit celui mai nou raport al celor de la Vitalia Servicii pentru Mediu depus la Agenția pentru Protecția Mediului, în ultimul deceniu, de când are pe mână centrul de management integrat al deșeurilor de la Tărpiu, s-au înregistrat patru incidente de mediu.

Trei dintre ele au constat în scurgerea levigatului, un lichid rezultat din deșeurile menajere,  în pârâul Roșua, care trece prin vecinătatea gropii de gunoi de la Tărpiu.

Primul astfel de incident a avut loc în luna mai a anului 2015, iar următorul doar un an mai târziu. În iulie 2016 a cedat un balon pneumatic montat în celula 1 de depozitare a deșeurilor, iar levigatul a ajuns în pârâul Roșua. Atunci, Vitalia a fost nevoită să anunțe Garda pentru Protecția Mediulu, Agenția pentru Protecția Mediului, Apele Române și Consiliul Județean.

În 2020 s-a constatat o scurgere de levigat în canalul de gardă de pe partea de nord a centrului de management integral al deșeurilor Tărpiu. Ca urmare s-a cercetat cauza acestui incident și s-a constatat prezența levigatului în decantorul pluvial, care nefiind etanș, a permis scurgerea unei cantități mici de levigat în canalul de gardă nord. S-au luat măsuri de limitare a scurgerii levigatului în pârâul Roșua prin crearea a patru baraje de pământ de-a lungul canalului de gardă și s-a spălat cu apă canalul de gardă exterior CMID Tărpiu. Atunci, SGA a amendat Vitalia cu 40.000 de lei pentru acest incident.

Deși este situat la un kilometru și jumătate distanță de amplasament, râul Roșua este cel care este poluat cu levigat de fiecare data. Acesta este afluent al râului Șieu, care este afluent al râului Someșul Mare, astfel că, în cazul unor deversări necontrolate nu doar răul Roșua ar fi poluat.

Un incendiu a adus un „premiu” de 50.000 de lei de la Garda de Mediu

Ultimul incident a avut loc chiar anul acesta, în februarie. Atunci, s-au aprins deșeurile din celula 1.

„În data de 13.02.2022 orele 01:25 personalul de pază de la CMID Tărpiu a observat în timpul rondului pe amplasament, în zona de mijloc, pe partea de vest a celulei 1, la margine, pe câțiva metri pătrați o zonă roșie ca un jăratec care fumega, fără  flacără. Au anunțat directorul de sucursală, care a anunțat de urgență echipa de intervenție CMID. În prima urgență s-a intervenit rapid cu stingătoarele din dotare și s-a recurs la excavarea zonei afectate cu un excavator, s-au conectat furtunurile de incendiu la hidrant, s-au poziționat și s-a inundat zona. A fost excavată zona afectată și a fost stopată fumegarea. Spre dimineață s-a constatat că zona s-a reactivat și fumega din nou.

A fost anunțat incidentul la nr de urgență 112. A sosit un echipaj de pompieri care a acționat cu o autospecială ți două excavatoare închiriate de către operator pentru a asigura zona și a evita extinderea porțiunii afectate. Riscul a fost îndepărtat după aproximativ 3 ore, dar echipajul a rămas în zonă pentru a supraveghea și interveni în caz de reactivare”, se arată în raportul depus de SRL la APM.

La acea dată, Comitetul pentru Situații de Urgență spunea că pompierii năsăudeni au intervenit mai bine de 9 ore pentru localizarea și lichidarea mai multor focare ascunse, care ajungeau până la o adâncime de câțiva metri. Potrivit CJSU Bistrița-Năsăud, incendiul s-a manifestat preponderent mocnit, cu degajare de fum și s-a extins pe o suprafață de mai bine de 200 de metri pătrați.

În urma acestui incident, Garda de Mediu a amendat Vitalia cu 50.000 de lei:

„S-a întocmit proces verbal de constatare și contravenție prin care pentru neconformitățile constatate s-a aplicat sancțiune contravențională, prin nerespectarea prevederilor OUG 195 din 2005 privind protecția mediului, în valoare de 50.000 de lei”.

De asemenea, s-au stabilit mai multe măsuri care să prevină autoaprinderea deșeurilor depozitate în celula 1: s-a stropit zona afectată două zile cu levigat, s-au taluzat deșeurile depozitate, s-a acoperit cu strat de pământ în grosime de 30-40 de cm, s-a supravegheat permanent celula 1, extinctoarele folosite au fost încărcate și verificate, s-au achiziționat suplimentar furtunuri pentru stingerea incendiilor și pichet complet PSI care s-a amplasat în proximitatea celulelor, s-a achiziționat o pompă pentru sporirea autonomiei în utilizarea apelor din bazinele existente pe amplasament, în caz de incendii.

Și personalul a fost instruit cu pricire la deșeurile ce trebuie acceptate la groapăa de gunoi, dar și cu privire la zonele unde fumatul este strict interzis. Se pare că SRL-ul încă n-a contestat această amendă substanțială în instanță.

Separarea mecanică a deșeurilor…doar de probă până acum

Același raport arată faptul că lucrurile se mișcă încet la groapa de gunoi de la Tărpiu, care, cu utilaje și mașinării ar trebui să sprijine colectarea selectivă și valorificarea gunoaielor reciclabile.

Ei bine, de exemplu, separarea mecanică a deșeurilor municipale amestecate și a celor reciclabile, ar ajuta la creșterea cantității de deșeuri reciclate. Instalația de tratare mecanică a deșeurilor, care ar face această treabă, a funcționat în toată această perioadă doar experimental.

În 2020, cel mai recent an pentru care Vitalia a făcut publice date cu privire la colectare, în depozitul de la Tărpiu au intrat 63.953 de deșeuri, colectate din întreg județul. Din acestea, doar 6.400 de tone de materiale reciclate au fost colectate și sortate. Din cele 6.400 de tone sortate și pregătite, doar 871 de tone au fost efectiv valorificate, la două firme.

Din cele 6.400 de tone de deșeuri reciclabile, 3.232 au fost refuzate pe bandă. Cel mai mult s-a colectat carton – 192 de tone. Au mai ajuns la Tărpiu anul trecut 169 de tone de pet-uri, 53 de tone de sticlă și doar 37 de tone de metal.

În anul 2020 au intrat în cadrul CMID Tărpiu 137 de tone deșeuri biodegradabile din grădini și parcuri, colectate selectiv care au fost depuse la compostare, rezultând 137 de tone de compost de slabă calitate, care s-a folosit ca material de acoperire, la celula deja existentă.

„Compostul rezultat în cadrul CMID Tărpiu a fost analizat de către Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie Agrochimie și Protecția Mediului (ICPA București). În urma analizelor prezentate în Buletinul de analiză a rezultat calitatea necorespunzătoare a compostului în conformitate cu prevederile Ordinului 344/2004 și deci utilizarea lui pe terenurile agricole este restricționată. În urma uscării și tocării materialului biodegradabil, acesta se folosește ca și material de acoperire. Obținerea lui în aceleași condiții a determinat permanent utilizarea lui ca și material de acoperire”, precizează Vitalia în raportul de anul trecut.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.