Legea care mărește pedepsele pentru prădătorii sexuali și care stipulează că răspunderea lor penală nu încetează odată cu prescripția în cazul violului și a actului sexual cu un minor, a fost promulgată, joi, de președintele Klaus Iohannis. Decretul a fost semnat la aproape o lună după ce Curtea Constituțională a României a respins obiecția Guvernului la legea adoptată în Parlament.

Klaus Iohannis, a semnat, joi, decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, a anuțat Administrația Prezidențială, printr-un comunicat de presă.

Este vorba de legea prin care sunt mărite pragurile minime de pedeapsă pentru infracțiunile de natură sexuală, inițiată de deputatul independent Oana Bîzgan, adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, în 30 iunie.

„Este ziua în care am început cu adevărat să facem dreptate pentru aceste victime”

„Este o victorie imensă pentru toți supraviețuitorii acestor atrocități, este un avertisment extrem de serios pentru toți potențialii agresori și este un pas foarte mare pe care societatea îl face pentru protejarea copiilor și a tuturor victimelor violenței sexuale. 29 octombrie este ziua în care am început cu adevărat să facem dreptate pentru aceste victime, mă bucur enorm că am contribuit la acest sentiment frumos. Să ne bucurăm 5 minute și apoi continuăm! ”, a scris Oana Bîzgan, pe contul de Facebook, după promulgare.

1 COMENTARIU

  1. Mai exact… ce prevad aceste modificari la lege , ca n-am priceput, inafara faptului ca s-au inasprit pedepsele… de parca ” pedofilii ” tin cont de asta …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.