Judeţul Bistriţa-Năsăud, cunoscut ca un judeţ fără probleme deosebite pe linie de violenţă extremă, începe, încet, încet să se transforme întru-unul în care violenţa este la ea acasă. În ultima perioadă de timp au avut loc o serie de evenimente deosebit de violente, care au avut un final tragic.

Trăim într-o perioadă în care violenţa se manifestă la tot pasul. Escaladarea acesteia în toate formele sale extreme, gratuite sau instrumentalizate, agresiuni asupra indivizilor sau colectivităţilor, prin manifestările sale obişnuite sau direct fizice, fac ravagii. Încercările unor specialişti, în special psihologi, de a le clasifica şi raţionaliza, se izbesc de multiplele dificultăţi ale circumscrierii unui nucleu semantic stabil în timp, a unei cauzalităţi sau unei tranzitivităţi coerente.
Violenţa, în special cea fizică este peste tot, la domiciliu, pe stradă, la locul de muncă.
Deşi sub raport statistic s-au intensificat măsurile şi intervenţiile instituţiilor specializate de control social împotriva faptelor de delicvenţă şi criminalitate, se constată cu ochiul liber o recrudescenţă şi o multiplicare a delictelor comise cu violenţă şi agresivitate extremă, dar şi a celor din domeniul economic şi financiar-bancar, fraudă, şantaj, mită şi corupţie. Criza îşi produce efectul şi asupra comportamentului individului în societate şi familie.

Problemă socială

Reprezentând o problemă în primul rând socială, violenţa este un fenomen de a cărei modalitate de manifestare şi soluţionare se interesează, atât factorii de control social – poliţie, justiţie, administraţie -, cât şi opinia publică. Delictele şi crimele comise prin violenţă şi corupţie tind să devină deosebit de periculoase pentru securitatea şi stabilitatea instituţiilor, grupurilor şi indivizilor, fiind asociate de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată, specifice „subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate. Cauzele recrudescenţei violenţei sunt dificil de identificat şi explicat. Mulţi specialişti sunt de părere că sursele acestui fenomen rezidă în această criză generalizată care a lovit societatea românească, politică, economică. Normativele deficitare menţin şi accentuează discrepanţele sociale şi economice dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi intensifică conflictele şi tensiunile sociale şi etnice.

Judeţul în care nu se întâmplă nimic…

Judeţul Bistriţa-Năsăud este în general un judeţ în care violenţa extremă se găseşte undeva sub media pe ţară. Cu toate greutăţile pe care le întâmpină, oamenii îşi rezolvă problemele de cele mai multe ori pe cale paşnică. În ultima perioadă de timp, surprinzător, au început să se manifeste o serie de acte de violenţă, care şochează prin modul în care se produc dar şi a urmărilor pe care le generează.

Judeţul Bistriţa-Năsăud, cunoscut ca un judeţ fără probleme deosebite pe linie de violenţă extremă, începe, încet, încet să se transforme întru-unul în care violenţa este la ea acasă. Comiterea unor omoruri şi agresiuni cu violenţă comise asupra unor poliţişti, sunt doar câteva fapte care au şocat şi îngrozit opinia publică locală. Măsurile de ordin preventiv nu au nicio eficienţă, ele sună frumos doar pe hârtie şi în gura unor participanţi la diferite întâlniri şi conferinţe. În viaţa reală eficienţa este zero.
De fiecare dată, poliţia intervine după comiterea faptei, ei constată, nu previn. Cauzele care generează asemenea acte nu sunt cunoscute şi de fapt nu interesează pe nimeni. Iar dacă lucrurile vor continua pe un asemenea trend ascendent, situaţia va deveni chiar dramatică.

Fratricid la Fânaţe

Crima comisă în satul Fânaţe, comuna Urmeniş, în data de 02 iulie 2009, a oripilat opinia publică, nu numai prin absurdul faptei în sine, dar şi prin prisma actorilor principali ai dramei petrecute.
Poliţia a fost anunţată de către Cătălina D., că sora ei, Nicoleta B., de 21 de ani, a fost agresată fizic de fratele ei, Simion B. de 39 de ani, iar în drum spre cea mai apropiată unitate spitalicească specializată, în cazul de faţă Spitalul Orăşenesc din Reghin, judeţul Mureş, a decedat în urma loviturilor primite. Echipa operativă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud (IPJ BN), deplasată de urgenţă la faţa locului, împreună cu un procuror criminalist şi un legist, nu au putut decât să constate fapta comisă. Din descrierile martorilor, respectiv a Cătălinei D., sora victimei şi a criminalului, în ziua respectivă între ea şi Simion B. a izbucnit o ceartă banală, cauzată de unele neînţelegeri generate de nişte stricăciuni produse de copiii ei. Pentru a opri cearta care era pe cale să ia amploare, între cei doi fraţi, Cătălina D. şi Simion B., a intervenit sora lor, Nicoleta B. Fire violentă, probabil şi din cauza consumului de alcool, Simion B. a lovit-o pe Nicoleta B. cu pumnul şi palmele în zona capului. În urma acestor lovituri, în ambulanţă, în drum spre spitalul din Reghin, Nicoleta B. a decedat. Imediat echipa operativă deplasată la faţa locului a demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. Ca urmare a probelor administrate, autorul omorului, Simion B., a fost reţinut de procuror timp de 24 de ore.
Necropsia victimei, efectuată în data de 3 iulie, a stabilit că aceasta a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutive, iritaţii traumatice a plexului carotidian stâng – moarte reflexă. Concluzia medicului legist arată că loviturile primite de victimă s-au putut produce prin lovire activă cu un corp dur, posibil palmă, pumn în regiunea plexului carotidian.

A mai fost condamnat pentru omor

Criminalul, Simion B., a fost prezentat judecătorilor de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, care şi-au însuşit propunerea făcută de Parchet, de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Nu mică a fost surpriza anchetatorilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale (SIC) a IPJ BN, care au constatat că Simion B. a mai comis un omor, el fiind condamnat la 10 ani închisoare, dar eliberat condiţionat, având un rest de pedeapsă de 1.323 zile.

Nuntă însângerată

Trei zile mai târziu, s-a comis un nou omor. Desigur, în alte circumstanţe şi cu alţi „actori”. Tragedia are, însă aceleaşi dimensiuni.
Şi această crimă a fost generată de izbucnirea unui conflict spontan între două persoane, pe fondul consumului de alcool, participante la o nuntă în satul Dumbrăviţa, comuna Spermezeu.
Investigaţiile celor de la SIC din cadrul IPJ BN, împreună cu procurorul criminalist, au conturat următorul scenariu al producerii omorului. Între, Ştefan M. de 35 de ani, autorul crimei, şi victima Vasile C. de 44 de ani, a izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool. Este posibil ca între cei doi să fi existat unele conflicte mai vechi, iar întâlnirea de la nuntă a grăbit înfruntarea. Cert este faptul că Ştefan M., într-o stare de nervi accentuată, s-a deplasat la locuinţa sa, de unde a luat un cuţit de bucătărie. El a revenit la Căminul Cultural şi, pe neaşteptate, cu o singură lovitură l-a înjunghiat pe Vasile C. Moartea a fost instantanee şi orice încercare de a-i acorda acestuia primul ajutor a eşuat. Şi în această cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa – Năsăud, efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art.175 al. 1 lit. i în Codul Penal.

Cauze necunoscute

Ambele cazuri prezentate mai sus nu au pus probleme anchetatorilor, faptele s-au produs în văzul mai multor martori, criminalii fiind reţinuţi imediat şi încătuşaţi. Instrumentarea unor astfel de cazuri este mai mult o activitate de rutină. Cei doi criminali vor fi trimişi în judecată şi vor fi condamnaţi pentru faptele lor. Rămân în urmă crimele comise, doi oameni tineri morţi prea devreme, precum şi două familii în doliu. Mai rămân nelămurite cauzele care au determinat aceste două tragedii, aparent fără nici o motivaţie logică.

Zaharia Cotoc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.