Şefii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud au scăpat basma curată în cazul copilului ucis de asistenta maternală, în ciuda faptului că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud o plângere penală împotriva celor cinci angajaţi pe care îi consideră direct responsabili. Singurul funcţionar trimis în judecată pentru neglijenţă în serviciu este asistenta Rodica Sima, care era responsabilă de supravegherea micuţului.

Lucian Rostaş, micuţul aflat în plasament, a fost ucis cu cruzime la sfârşitul lunii august 2008 de asistentul maternal Marcela Făgărăşan. Scandalul izbucnit la nivelul municipiului Bistriţa a luat amploare după ce a fost intens mediatizat la nivel naţional. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) a deschis o anchetă internă, în urma căreia a stabilit că cei cinci funcţionari ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bistriţa-Năsăud, respectiv directorul, Marin Rus, directorul adjunct Adela Cârcu, responsabil de asistenţa socială a copiilor, Flaviu Bercea, şeful Serviciului de asistente maternale, Mihaela Bulz, asistent social responsabil de asistentele maternale şi Rodica Sima, asistenta care supraveghează copiii asistaţi sunt direct şi în egală măsură vinovaţi de neglijenţă în serviciu. ANPDC a înaintat o plângere penală Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, însă procurorul Dragoş Nicolescu a găsit-o vinovată doar pe Rodica Sima.

Asistentă criminală

Marcela Făgărăşan a fost arestată preventiv pe data de 22 august 2008, după ce echipajul ambulanţei solicitate la domiciliul acesteia a constatat că micuţul de doar patru ani a murit asfixiat cu un bol alimentar. În urma expertizei medico-legale, pe corpul lui Lucian Rostaş au fost găsite mai multe urme de agresiuni fizice de genul traumatism cranio-cerebral acut, contuzie cerebrală şi hematom subdural, leziuni cu vechimi diferite, zgârieturi cu unghiile şi arsuri de ţigară. În plus, legiştii au constatat că micuţul avea detaşate parţial bucăţi din lobul urechii, penis şi scrot. Pe data de 7 noiembrie anul trecut asistenta maternală a fost trimisă în judecată pentru omor calificat, vătămare corporală gravă şi rele tratamente aplicate minorului, după ce la Spitalul Penitenciar Jilava s-a stabilit prin expertiză psihiatrică că aceasta a avut discernământ în raport cu faptele pentru care este acuzată.

Neglijenţă în serviciu

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Corpul de control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud au făcut numeroase verificări ale actelor şi a personalului DGASPC Bistriţa-Năsăud. Neregulile din cadrul acestei instituţii nu au întârziat să iasă la lumină. ANPDC a constatat că asistenta maternală, care l-a ucis pe băieţelul de 4 ani primit în plasament în luna februarie 2007, nu a fost niciodată verificată din punct de vedere psihologic nici la prima atestare, nici la cele două reatestări care au urmat în cei opt ani cât a fost angajata Direcţiei, precum nici ceilalţi asistenţi maternali din sistem. Mai mult decât atât, în timpul anchetei interne s-a descoperit că din dosarul lui Lucian Rostaş lipseau nu mai puţin de 17 rapoarte de monitorizare şi cinci rapoarte de vizită. Ulterior s-a descoperit că asistenta Marcela Făgărăşan era mare consumatoare de băuturi alcoolice şi aceasta avea obişnuinţa de a-şi alunga de acasă şi cei doi copii naturali. Mai mult decât atât, asistenta maternală a declarat că a cerut ca micuţul să îi fie luat din plasament, însă nimeni nu a ţinut cont de solicitările sale. Pentru aceste motive, ANPDC a depus plângere penală împotriva funcţionarilor Marin Rus, Adela Cârcu, Flaviu Bercea, Mihaela Bulz şi Rodica Sima, pe care îi consideră vinovaţi de neglijenţă în serviciu şi responsabili de moartea copilului aflat în plasament.

Procuror indulgent

La începutul acestei luni s-au finalizat cercetările în dosarul privind neglijenţa în serviciu a angajaţilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud. Dintre cei cinci funcţionari, doar asistenta Rodica Sima a fost găsită vinovată de neglijenţă în serviciu şi trimisă în judecată. Procurorul Dragoş Nicolescu, cel care a instrumentat acest caz, a absolvit de vină pe directorul Marin Rus, directorul adjunct Adela Cârcu, Flaviu Bercea, şeful Serviciului de asistente maternale şi Mihaela Bulz, asistentul social responsabil de asistentele maternale. În cazul în care va fi găsită vinovată de către instanţa de judecată, Rodica Sima riscă o pedeapsă cu închisoarea între o lună şi doi ani sau amendă penală. Singura care va plăti cu adevărat pentru fapta sa este asistenta maternală, Marcela Făgărăşan, care riscă o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, timp în care funcţionarii DGASPC BN îşi pot continua nestingheriţi activitatea.

Vor funcţie şi bani

În ciuda faptului că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului i-a solicitat în repetate rânduri demisia directorului Marin Rus, acesta a refuzat pe motiv că nu există o sentinţă definitivă şi irevocabilă care să-i probeze vinovăţia. De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu, a solicitat, ce-I drept mai voalat, demisia funcţionarilor cu funcţii de conducere din cadrul DGASPC BN, însă nici aceştia nu au dat curs cererii. Mai mult decât atât, cei cinci funcţionari găsiţi vinovaţi de neglijenţă în serviciu de către ANPDC s-au consitutit parte în dosarul în care funcţionarii Direcţiei au acţionat în judecată instituţia pentru acordarea suplimentului de post şi a suplimentului pentru treapta de salarizare prevăzute în Legea 188/1999 privind statul funcţionarilor publici, însă în final aceste beneficii materiale nu au fost acordate.

Contactată telefonic, Ingrid Alexandrescu, avocatul mamei naturale a lui Lucian Rostaş, copilul ucis de asistenta maternală, se declară revoltată de neregulile găsite în urmă cu puţin timp în dosarul Marcelei Făgărăşan. Aceasta îl acuză procurorul Dragoş Nicolescu şi pe preşedintele de instanţă de favorizarea infractorului. Avocata susţine că va depune plângere împotriva celor doi, atât la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cât şi la Procurorul General. „Am sesizat că din dosarul Marcelei Făgărăşan lipsesc numeroase acte. Am cerut să mi se dea o copie după dosar, însă mi s-a refuzat acest drept. Nu primesc explicaţii nici de la procuror, care refuză să îmi răspundă la telefon, dar nici de la preşedintele de instanţă, care pare a fi de negăsit. O să depun plângere la CSM şi la Procurorul General. În justiţia bistriţeană trebuie să se facă curăţenie. Asta nu este justiţie, ci e o gloată!” – a declarat pentru „Gazeta de Bistriţa” avocata Ingrid Alexandrescu.

Alexandra Roman

3 COMENTARII

  1. un ziar cat o televiziune DISPARE ??? ce se intampla cu voi cade prea multe ori nu va putem accesa !!! Ori va puneti „sculele” lapunct ori…dativa demisia ! LA CLUJ SE AUDE ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.