Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost preocupați să găsească și să folosească surse de energie cât mai eficiente, iar în ultimele două decenii, cu precădere, specialiștii din domeniu și-au îndreptat atenția către cele regenerabile. 

În practică, există cinci tipuri de astfel de energii, dar două dintre ele sunt inaccesibile și destul de costisitoare și, din această cauză, cea geotermică și cea de biomasă nu pot fi incluse în clasamentul eficienței. Cu toate acestea, poți afla aici mai multe lucruri despre aceasta din urmă. Într-o eră în care facem tot posibilul să protejăm mediul înconjurător, astfel de informatii sunt esentiale. 

Iată care sunt cele mai eficiente surse de energie regenerabilă:

1. Energia solară

Emisă de Soare, aceasta este, cu siguranță, cea mai eficientă datorită versatilității sale. Astfel, aceasta poate genera electricitate prin panouri solare sau prin heliocentrale. În România, există deja un proiect ce poartă numele de „Casa Verde”, care oferă aplicanților suma de 20.000 lei, ce servește drept cofinanțare pentru instalarea celor fotovoltaice. Dacă, la început, panourile solare par să nu fie rentabile din punct de vedere al prețului de achiziție și al celui de montaj, pe termen lung, acestea vor oferi amortizare financiară, pentru că facturile de întreținere vor fi aproape inexistente. 

2. Energia eoliană

Inițial, forța vântului a fost folosită ca mijloc de propulsie pentru diferite ambarcațiuni, iar, apoi, ca energie pentru obținerea lucrului mecanic. Perșii au fost primii care au construit mori de vânt din mănunchiuri de trestie pe post de palete, care se învârteau în jurul unui ax vertical. De atunci, s-au creat ferme eoliene, cu turbine ce folosesc tehnologia avansată a savantului Nikola Tesla. Un dezavantaj major al acestui tip de energie este intensitatea variabilă a vântului, care implică folosirea unui sistem de distribuție, ce duce, implicit, la un cost suplimentar.

3. Energia apei

Apa este elementul vital pentru viață, iar râurile, lacurile și fluviile reprezintă motivul pentru care Pământul este supranumit „planeta albastră”. Energia apelor curgătoare și a mareelor stă la baza funcționării hidrocentralelor, a roților hidraulice și a microcentralelor care pot garanta producerea curentului electric necesar pentru alimentarea unui orășel sau a unei mici întreprinderi. Utilizarea apei previne arderea petrolului și a cărbunilor, ceea ce înseamnă că aceasta nu produce gaze nocive pentru mediul înconjurător. Chiar dacă electricitatea poate fi generată în mod constant, costurile de construire a barajelor hidroelectrice sunt ridicate și există riscul să se producă uneori inundații nedorite, care să afecteze fauna.

Datorită metodelor moderne de procurare și de utilizare a energiei, viitorul este din ce în ce mai verde, mai eco-friendly, ceea ce asigură reducerea noxelor și lipsa grijilor pentru facturile de intretinere.

sursa foto: unsplash.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.