Pompierii bistrițeni au intervenit sâmbătă, pentru stinderea a două incendii. La miezul nopții, o casă de locuit a cuprins o casă din localitatea Ciceu Mihăiești, iar în această dimineață un incendiu a izbucnit la un autovehicul care transporta piatră, în localitatea Piatra Fântânele. 

Aproximativ la miezul nopții o casă din localitatea Ciceu Mihăiești a fost cuprinsă de flăcări. 

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, incendiul cuprinsese întreg acoperișul casei și amenința sa se extinda la o casa alăturată.

Intervenția a durat aproximativ 2 ore, casa vecina a fost protejată, în schimb incendiul a afectat aproximativ 180 mp acoperis și încăperile, unde tavanul s-a prăbușit.

Într-una din încăperi era depozitată o butelie, care putea exploda în orice moment. 

Evenimentul a fost provocat de un coș de fum (burlan) neprotejat față de elemente ce se pot aprinde ușor (combustibile).

În această dimineață, Garda de Intervenție Prundu Bârgăului a intervenit în localitatea Piatra Fântânele la un incendiu izbucnit la un autovehicul care transporta piatră. 

Pompierii de la GIS Prundu Bargaului au găsit la locul indicat un cap tractor cuprins de flăcări în totalitate. 

„Din fericire, conducătorul auto, după ce a fost atenționat de către ceilalți participanți la trafic despre sesizarea de fum de la compartimentul motor, a tras autovehiculul pe dreapta și a  ieșit în condiții de siguranță. 

Incendiul a fost provocat cel mai probabil de un scurt circuit electric la instalația compartimentul motor”, a transmis Mariu Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.