Viceprimarul Niculae anunță finalizarea lucrărilor de asfaltare pe cele 47 de străzi! Urmează alte 50, anul viitor

49

Lucrările de asfaltare „din bordură în bordură” a celor 47 de străzi din municipiul Bistrița au fost finalizate, a anunțat, luni, viceprimarul Cristian Niculae, într-o conferință de presă. Pe același model, anul viitor urmează să fie asfaltate alte 50. 

Investiția pentru cele 47 de străzi se ridică la 6,4 milioane lei, adică aproximativ 1,3 milioane euro și însumează 17,5 kilometri (o suprafaţă de peste 122.000 mp). Viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae, a precizat că cele 47 de străzi au fost selectate în funcţie de gradul de uzură al carosabilului, având în vedere faptul că pe unele dintre ele nu s-au mai făcut reparații capitale de peste 30 de ani, ci doar peticiri, dar şi de condiţia ca acestea să nu fie incluse în proiecte de investiţii cu finanţare europeană, precum Linia Verde, Pistele pentru ciclişti şi Reconfigurarea axei de transport pe traseul strada Gării – Bulevardul Decebal –  Andrei Mureşanu – Năsăudului.

Au fost lucrări de reparaţii curente, doar cu înlocuirea stratului de uzură, ceea ce ne-a permis să lucrăm repede şi eficient, fără a deranja traficul rutier. Toate străzile care au fost asfaltate beneficiază de un termen de garanţie de doi ani de zile din partea constructorului. A fost un proiect ambiţios, mulţi nu credeau că e realizabil. Nu credeau că într-o vară se poate realiza un asemenea proiect. Am gestionat bine calendarul de lucrări, chiar dacă în lunile mai şi iunie a plouat foarte mult. (…) În prezent se lucrează la ridicarea gurilor de canal la nivelul carosabilului. Ne-am concentrat foarte mult la turnarea asfaltului, pentru a nu ne prinde sezonul rece. La peste 100 de guri de canal se intervine pentru a fi ridicate la nivelul carosabilului„, a precizat Cristian Niculae.

Potrivit acestuia, în 2020 alte 50 de străzi vor fi asfaltate din bordură în bordură. Este vorba despre străzile Andrei Mureșanu, Aleea Șieului, Arțarilor, Agronomului, Apicultorilor, Baba Novac, Bârgăului, Călimani, Caraiman, Carpați, Cezar Boliac, Cimitirului, Cloșca, Codrișor, C.R. Vivu, Crișan, Decebal, Dimitrie Cantemir, Dumitrei Vechi, Eroilor, Florilor, Garoafei, Grănicerilor, Gh. Pop de Băsești, Horea, Ion Vidu, Iosif Vulcan, Irisului, Ion Pop Reteganul, Înfrățirii, Lavandei, Magnoliei, Mărăști, Mărășești, Mesteacănului, Mușcatei, Năsăudului, Nicolae Drăgan, Ostașului, Panait Cerna, Păcii, Pescarilor, Poligonului, Romană, Strâmbă, Subcetate, Țibleșului, Tudor Vladimirescu, Valea Budacului, Vasile Lupu.

„Dacă până în primăvară nu semnăm contractul de finanţarer pentru proiectul european de Reconfigurare a axei de transport pe axa Gării – Decebal – Andrei Mureşanu – Năsăudului, capul de afiş al acestei liste vor fi cele patru străzi. (…) Vreau să precizez că 13 din cele 50 de străzi alese pentru anul viitor sunt incluse în proiectul Piste pentru ciclişti şi pe măsură ce acest proiect se va derula, după ce vom amenaja pistele – contractul de finanţare este semnat, suntem în achiziţie publică cu desemnarea constructorului – vom turna şi îmbrăcămintea asfaltică. Pentru celelalte 37, investiția este estimată la 6,5 milioane lei. Anul viitor după asfaltarea celor 50 de străzi voi veni si cu un proiect de modernizare a trotuarelor și schimbare a bordurilor unde este nevoie”, a declarat viceprimarul Niculae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here