Amendamentul privind schema de ajutor de stat în vederea compensării pierderilor din industria HoReCa pentru organizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții a primit votul Camerei Deputaților, for decizional, a anunțat deputatul Diana Morar, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit alesei liberale, ajutorul de stat pentru firmele din industria evenimentelor este de aproximativ 20 de milioane de euro, bani de care operatorii economici au mare nevoie în acest moment.
„Umează ca Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului să deschidă apelul de proiecte și să pună în aplicare schema de ajutor de stat.
Acest ajutor financiar vine în completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de Covid-19″, a mai precizat Diana Morar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.