Valeriu Gheorghiță, directorul campaniei de vaccinare a declarat că vom putea renunța la masca de protecție când se va atinge un prag de vaccinare colectivă. Un alt factor important este descoperirea tulpinilor noi care nu intră în imunizarea vaccinului împotriva COVID.

”În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie, însă a vreau să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor de protecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a explicat Valeriu Gheorghiţă într-o emisiune, duminică seară, la Antena 3.

Medicul a arătat că datele centralizate atât în România, cât şi din alte ţări în care au demarat campanii de vaccinare, arată „o eficienţă a vaccinului în viaţa de zi cu zi” în sensul în care s-a dovedit scăderea incidenţei cazurilor de COVID-19.

El a precizat că, la nivel naţional, s-a observat reducerea incidenţei bolii la persoanele vaccinate în prima etapă, la cele din centrele sociale, iar datele centralizate de medicii de la Iaşi care îngrijesc pacienţi dializaţi relevă o scădere cu 90% a incidenţei cazurilor la această categorie de bolnavi, conform G4Media.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.