
Un bărbat din județul Cluj s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, după ce polițiștii bistrițeni au depistat în posesia acestuia un utilaj în valoare de circa 15.000 de euro, care figurează ca fiind furat din Germania. Se pare că oamenii legii l-ar fi descoperit pe când acesta încerca să obțină documentele necesare de la RAR Bistrița-Năsăud.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat, marți 17 iuni, în posesia unui bărbat de 49 de ani din Mintiu Gherlei, județul Cluj, un echipament industrial, tip pompă de beton, reclamată ca fiind sustrasă din Germania, din luna aprilie 2025.
„Echipamentul industrial, în valoare de aproximativ 15.000 de euro, a fost indisponibilizat iar polițiștii continuă cercetările în cooperare cu autoritățile judiciare din Germania pentru documentarea faptei și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de tăinuire”, a precizat sursa citată.