om dupa gratii

Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Telciu, care era dat în urmărire internațională de autoritățile judiciare din Germania, pentru furt, își va petrece Anul Nou după gratii. Acesta a fost depistat, luni, de polițiștii bistrițeni, iar astăzi magistrații de la Curtea de Apel Cluj au admis executarea mandatului european de arestare.

Un tânăr de 19 ani, cercetat pentru comiterea a două infracțiuni de furt, comise în grup infracțional organizat, cu circumstanțe agravante, pe numele căruia autorităţile din Germania au emis un mandat european de arestare, a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud.

Ieri, 30 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Postului de Poliție Telciu l-au depistat pe un tânăr de 19 ani, din Telcișor care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, fiind cercetat pentru comiterea a două infracțiuni de furt, comise în grup infracțional organizat, cu circumstanțe agravante„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva acestuia ordonanță de reținere pentru 24 ore, iar astăzi a fost prezentat Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Magistrații clujeni au admis punerea în executare a mandatului european de arestare pe numele tânărului.

Admite cererea formulată de autorităţile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare, emis la data de 07.11.2019, de către Judecătoria Bamberg – Germania, judecător Matthias Bachmann, care are la bază mandatul de arestare emis la data de 08.10.2019, de către Judecătoria Bamberg – Germania, în dosar nr. 11 Gs 1188/19 (2019 Js 13138/19 jug) referitor la persoana solicitată R. D. C. (cu datele personale) şi, în consecinţă:

În baza art. 104 alin. 6 şi 10 din Legea nr. 302/2004 dispune arestarea în vederea predării a persoanei solicitate R. D. C. pe o perioadă de 30 de zile, începând data de 31 decembrie 2019 şi până la data de 29 ianuarie 2020 şi dispune predarea acestuia către autorităţile judiciare din Germania.

Dispune emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate R. D. C., conform art. 104 alin. 13 din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 104 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 constată că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii conferită de art. 117 din Legea 302/2004 şi a consimţit la predarea sa autorităţilor solicitante.

Constată că persoana solicitată R. D. C. a fost reţinută din data de 30 decembrie 2019, orele 14.45 şi până la data de 31 decembrie 2019, orele 1030.În baza art. 98 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei„, se arată în hotărârea magistraților de la Curtea de Apel Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here