Urbana pierde bătălia cu Primăria Bistriţa şi îşi ia adio de la MILIARDUL pus în joc

412

Societatea de salubrizare Urbana s-a judecat vreme de trei ani cu Primăria Bistriţa pe seama unor neînţelegeri contractuale din ultima ajustare a tarifelor. În 2011, Primăria a modificat tarifele şi automat a crescut şi redevenţa societăţii de salubrizare.

Pentru un miliard de lei, juriştii de la Urbana s-au luptat cu cei ai Primăriei Bistriţa aproape trei ani în justiţie.

 

 

Contractul cu primăria va expira în curând, iar colectarea deşeurilor va reveni unui singur operator, la nivelul întregului judeţ. Urbana mizează pe un contract de 50 de milioane de euro, pentru deşeurile din întreg judeţul şi contestă licitaţiile care au avut loc în acest sens.

 

Cum a început procesul cu Primăria Bistriţa

 

Consiliul Local a adoptat Hotărârea nr. 65 privind ajustarea tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare în municipiul Bistriţa şi actualizarea redevenţei datorate de către operatorul S.C. Urbana S.A., cu indicele mediu al indicatorului ratei inflaţiei.

Într-o primă tentativă de creştere a tarifelor, proiectul a fost respins deoarece nu a avut cvorumul de două treimi din consilierii locali. Acest aspect a fost modificat şi majorarea tarifelor a trecut fără probleme, la următoarea şedinţă, cu majoritate simplă.

 

Prin HCL nr. 65/2011, Primăria Bistriţa a modificat contractul de concesionare a serviciului de salubrizare încheiat cu Urbana şi a mărit tarifele de colectare a deşeurilor cu 7.96%, începând cu 01.05.2011. Automat, a crescut şi redevenţa firmei de salubrizare, cu acelaşi procent.

Doar că majorarea redevenţei s-a aplicat retroactiv, pe tot anul 2011, inclusiv pe lunile anterioare hotărârii de Consiliu Local.

Acest lucru i-a nemulţumit pe şefii de la Urbana, care au dat în judecată Primăria Bistriţa – dosar nr. 4555/112/2011. Miza a fost aproape un miliard de lei, sumă ce reprezenta redevenţa şi majorările aplicate pe primele 4 luni din 2011.

Curtea de Conturi a făcut un control de urgenţă la primărie, a sesizat problemele şi a dat ordin ca sumele nerecuperate să intre de urgenţă în conturile instituţiei.

 

Inspectorii Curţii de Conturi au constatat nereguli în actele contabile ale Primăriei Bistriţa. În urma controlului, s-a constatat că nu s-a încasat taxa de depozitare a deşeurilor pe rampă, în intervalul 2007-2010. Astfel, s-a acumulat o datorie de 607.653 lei. Se mai adaugă 100.000 de lei reprezentând redevenţa şi penalităţile aferente întârzierii din primele patru luni ale anului 2011.

 

Actualizarea nivelului anual al redevenţei se face pe baza indicelui mediu al indicatorului ratei inflaţiei, se arată în raportul de audit încheiat de Camera de Conturi.

 

Bătălia în instanţă a durat aproape trei ani, perioadă în care s-au făcut analize şi calcule, dar în cele din urmă judecătorii au dat câştig de cauză Primăriei Bistriţa, prin hotărârea 1154/2013 a Tribunalului BN. Soluţia pe scurt: Respinge, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC Urbana SA în contradictoriu cu pârâţii Consiliu Local Bistriţa şi Municipiul Bistriţa prin primar

Contractul de concesionare a salubrizării dintre Urbana şi Primăria Bistriţa e pe final, deoarece gestiunea deşeurilor va avea loc la nivelul întregului judeţ şi va fi efectuată de un singur concesionar.

 

Bătălie GREA pentru colectarea deşeurilor pe următorii ani

 

Colectarea deşeurilor de pe raza întregului judeţ de către un singur operator este o condiţie obligatorie a acestui proiect finanţat din fonduri europene. Totodată este ultima licitaţie care nu s-a finalizat deocamdată şi există mai multe contestaţii în acest sens. SC VITALIA s-a prezentat cu un preţ foarte mic, fapt care a nemulţumit firmele intrate în cursă pentru colectarea deşeurilor.

În 18 septembrie 2013 Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis formularea înaintată de POLARIS M HOLDING S.R.L., în calitate de lider al asocierii formate din S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L. şi S.C. URBANA S.A. :

“În cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Delegarea prin concesiune a Serviciului Public de Salubrizare respectiv activitatea de precolectare, colectare şi transport al deşeurilor municipale şi managementul Staţiilor de Transfer şi al Centrelor de Colectare din judeţul Bistriţa-Năsăud”, s-a solicitat anularea raportului procedurii şi a actelor subsecvente, inclusive comunicarea rezultatului procedurii nr. 1567/2013 şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor depuse, în conformitate cu fişa de date a achiziţiei şi legislaţia în vigoare”.

 

Firme GRELE se bat pentru colectarea deşeurilor de BN. Estimativ, 50 de MILIOANE de euro sunt în joc

 

Pentru colectarea deşeurilor în următorii 8 ani au intrat în cursă firme de calibru din ţară: S.C. SUPERCOM S.R.L. (Bucureşti) şi S.C. ROSAL GRUP S.A. (Bucureşti), S.C. FINANCIAR URBAN S.R.L (Piteşti), POLARIS M HOLDING S.R.L., în calitate de lider al asocierii formate din S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L. şi S.C. URBANA S.A.  şi VITALIA SERVICII PENTRU MEDIU S.A., în calitate de lider al asocierii formate din S.C. VITALIA SERVICII PENTRU MEDIU S.A., S.C. BRATNER SERVICII ECOLOGICE S.A. şi S.C. FLORICON SALUBRIS S.A.

Practic licitaţia s-a încheiat în 30 ianuarie 2013, dar de atunci firmele contestă câştigătorul, VITALIA SERVICII PENTRU MEDIU S.A.  Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor admite de fiecare dată plângerile formulate şi comunică acest lucru Agenţiei de Dezvoltare Intercomunitară.

 

Deşeurile din întreg judeţul vor face obiectul unui nou contract, încheiat cu Consiliul Judeţean. Mizele sunt enorme şi firmele luptă pentru contractul în valoare de 50 de milioane de euro. Urbana s-a asociat cu o firmă din Constanţa S.C. POLARIS M HOLDING  şi speră să câştige licitaţia, în urma contestaţiilor depuse împotriva câştigătoarei SC VITALIA SERVICII PENTRU MEDIU S.A.

Concesionarea colectării deşeurilor are o valoarea estimată fără TVA de 220.696.217 RON (aproximativ 50 de milioane de euro). Valoarea anuală a redevenţei este de 7 % din valoarea anuală a contractului dar nu mai puţin de 1.900.000 lei. Contractul va asigura prestarea continuă a serviciului pe aria administrativă a Judeţului Bistriţa-Năsăud pe o durată de 96 luni.

 

Cosmin Botezat

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here