Un bistrițean a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a produs un accident de circulație, în urmă cu patru zile. Oamenii legii au descoperit că bărbatul nu avea permis de conducere și, în plus, era băut criță. Mai mult decât atât, bistrițeanul avea încă din luna ianuarie un dosar penal pentru conducere fără permis.

UPDATE:

Față de bărbatul reținut pentru 24 de ore și cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Totodată, autoturismul folosit a fost indisponibilizat de către polițiști, iar cercetările sunt continuate de către Biroul Rutier Bistrița.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Polițiștii Biroului Rutier l-au reținut, luni, pentru 24 de ore față pe un bărbat de 53 de ani din Bistrița, cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier. În cursul acestei zile va fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Bistrițeanul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

În data de 14 septembrie a.c., acesta a produs un accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. Astfel, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița, a lovit un alt autoturism care circula în fața sa și care la un moment dat a oprit. A fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de aproape 1,30mg/l alcool pur în aerul expirat„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul mai este cercetat într-un dosar de conducere fără permis, întocmit în luna ianuarie. În prezent, se află în Arestul IPJ Bistrița-Năsăud, iar cercetările continuă de către Biroul Rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.