Traian Ogâgău a depus zilele trecute jurământul pentru cel de-al doilea mandat de primar al orașului Sângeorz Băi, deși situația sa nu este încă lămurită. Asta după ce fostul viceprimar Virgil Dumitru, dar și PSD Bistrița-Năsăud au cerut invalidarea noului mandat obținut în urma alegerilor locale din septembrie, Judecătoria Năsăud a respins cererile, iar hotărârea a fost atacată cu recurs. Tribunalul Bistrița-Năsăud a fixat termen pentru pronunțarea sentinței pe data de 2 noiembrie.

În primul mandat de primar, Traian Ogâgău a călcat rău pe bec, în condițiile în care a încasat două dosare penale.

Cu primul a scăpat ieftin

Într-unul din ele, edilul de Sângeorz Băi a fost acuzat de procurori de faptul că a decis singur, fără să aibă aprobarea consilierilor locali, să îi închirieze tatălui său un teren pentru albinărit. Pentru asta, în februarie acest an, instanța de la Năsăud, unde dosarul a fost judecat pe fond, i-a aplicat un an de închisoare cu amânare. Totodată, prin aceeași sentință i s-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani.

În apel, pentru că fapta nu a fost atât de gravă, magistrații de la Curtea de Apel Cluj au decis să desființeze integral sentința pronunțată la Năsăud și să dispună renunțarea la aplicarea pedepsei.

Al doilea i-a adus o condamnare cu suspendare

În paralel a fost judecat la aceeași instanță și celălalt dosar cu care s-a pricopsit Traian Ogâgău, după ce a fost oprit de polițiștii de la Rutieră, oamenii legii suspectând că edilul consumase alcool înainte de a urca la volan. Cum în etilotest nu a suflat cum trebuie, aparatul dând eroare după eroare, polițiștii l-au invitat pe Ogâgău la spital pentru a i se preleva probe biologice. A refuzat astfel că a ajuns în fața instanței de judecată din Năsăud, care a decis în final să îl condamne pe Traian Ogâgău la un an de închisoare cu suspendare. Evident, și această sentință a fost atacată de către edil la Curtea de Apel Cluj, însă de data aceasta fără succes, fiindcă judecătorii au menținut, pe 12 octombrie, pedeapsa aplicată de Judecătoria Năsăud. Numai că de data aceasta, instanța a avut o mică scăpare, care s-ar putea să îi folosească o vreme lui Ogâgău.

Veșnicul rival și pesediștii au cerut invalidarea, dar Judecătoria Năsăud a respins

Fix a doua zi după ce Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat în ultimul dosar, Virgil Dumitru și social-democrații din Bistrița-Năsăud au cerut în instanță invalidarea mandatului câștigat de Traian Ogâgău, în condițiile în care având o a doua condamnare renunțarea la pedeapsă din primul dosar ar trebui anulată, astfel încât interdicția dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani ar fi devenit din nou operațională.

Instanța s-a pronunțat pe 15 octombrie, deci la 3 zile de la înregistrarea dosarului pe rolul Judecătoriei Năsăud, magistrații hotărând că Traian Ogâgău poate să fie primar întrucât cazierul său era curat (încă).

“Din fişa de cazier judiciar a numitului Ogâgău Traian, eliberată la data de 13.10.2020 rezultă că solicitantul nu este înscris în cazierul judiciar.

Instanţa a dispus prin rezoluţia din data de 15.10.2020 ataşarea dosarelor penale 3436/265/2018 şi 3685/265/2018 ale Judecătoriei Năsăud. Cu toate acestea, s-a ataşat la dosarul cauzei doar dosarul penal nr. 3436/265/2018, întrucât dosarul 3685/265/2018 se află în prezent la Curtea de Apel Cluj.

În ceea ce priveşte dosarul 3236/265/2018 instanţa constată că prin Sentinţa Penală nr. 30/17.02.2020, Judecătoria Năsăud a stabilit în sarcina inculpatului Ogâgău Traian pedeapsa de 1 an închisoare şi a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani. Relevant în cauză este că prin aceeaşi sentinţă s-a dispus ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Prin Decizia Penală nr. 596/A/23.06.2020, definitivă, Curtea de Apel Cluj a admis apelul promovat de inculpat şi a dispus în temeiul art. 80 C.pen., renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Ogâgău Traian, aplicându-i acestuia sancţiunea avertismentului.

În temeiul art. 532 alin. (2) C.proc.civ., întrucât nu s-a putut ataşa dosarul 3685/265/2018, instanţa a efectuat verificări în sistemul ECRIS şi a constat că prin Sentinţa Penală nr. 95/9 iulie 2020, Judecătoria Năsăud l-a condamnat pe inculpatul Ogâgău Traian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. Potrivit art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 1 an aplicată inculpatului, sens în care a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani. De asemenea instanţa constată că în sarcina inculpatului nu au fost impuse pedepsele complementare şi accesorii prevăzute de art. 66 lit. a şi b raportat la art. 65 C.pen. ce privesc interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Sentinţa Penală 95/9 iulie 2020 a rămas definitivă întrucât prin Decizia Penală nr. 1135/A/2020, Curtea de Apel Cluj a respins apelul inculpatului Ogâgău Traian.

Revenind la condiţia de eligibilitate prevăzută de art. 6 alin. 2 lit. b din Legea nr. 115/2015, instanţa constată că numitului Ogâgău Traian nu i-a fost interzis prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, astfel încât această condiţie intrinsecă este îndeplinită”, se arată în motivarea hotărârii pronunțată de Judecătoria Năsăud.

Ce spune legea… Ogâgău, pe muchie de cuțit

Spuneam mai sus că în dosarul în care Traian Ogâgău a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru refuzul de prelevare de probe biologice, instanța a avut o mică scăpare. Este vorba despre faptul că nu s-a ținut cont de sentința pronunțată în dosarul în care edilul sângeorzan a fost condamnat inițial la un an cu amânare pentru conflict de interese, după care s-a dispus renunțarea la pedeapsă. În acest caz, vina principală este de fapt a procurorilor, care au dormit parțial în bancă și nu au învederat instanței despre această situație, fiind vorba despre un concurs de infracțiuni clasic, și să invoce prevederile art. 82 Cod Penal care face vorbire în cele 3 alineate despre anularea și efectele renunțării la aplicarea pedepsei:

“(1) Persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită.

(2) Renunţarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.

(3) Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana faţă de care s-a luat această măsură săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează şi se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară”.

Concret, în speța lui Ogâgău i s-ar aplica alineatul 3 din art. 82 Cod Penal.

Ce va decide însă instanța vedem curând, pe 2 noiembrie.

Chiar dacă Traian Ogâgău va avea o hotărâre favorabilă, el mai are un hop de trecut, fiindcă pe data de 5 noiembrie este așteptată pronunțarea în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Cluj – secția de Contencios administrativ, în care edilul a contestat decizia Agenției Naționale de Integritate prin care a fost declarat în conflict de interese.

UPDATE:

Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins apelurile înaintate de Virgil Dumitru și PSD Bistrița-Năsăud.

În baza art.480 Cod procedură civilă:Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de D.V.şi de PSD-O.J.BN împotriva Încheierii civile nr.1569/2020 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr.2428/265/2020. Decizia este definitivă. Hotărârea se comunică de îndată P.J.BN, S.G.al O.S.-B., apelanţilor şi intimatului O.T. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică de judecată din data de 2 noiembrie 2020„, este soluția pe scurt a tribunalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.