(UPDATE) FOTO/VIDEO: Peste 130 kg de cannabis, descoperite de procurorii DIICOT la Ilișua! Patru persoane au fost arestate

897

Un bistrițean și trei clujeni au fost reținuți de procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud, pentru trafic de droguri, după ce în urma perchezițiilor efectuate, miercuri, la locuințele acestora au fost descoperite peste 130 kg de plante de cannabis, dar și culturi cannabis pe malul râului Ilișua. Cei patru vor fi prezentați, joi, instanței cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița – Năsăud și BCCO Cluj au efectuat, miercuri, patru percheziţii domiciliare la locuinţele a patru persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 58 de ani, din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cursul anului 2019, inculpatul M.M.S. a înființat, pe malul estic al râului Ilişua din județul Bistrița – Năsăud, două culturi de plante de cannabis, ajunse la maturitate cu înălţimi de 1,50 – 4 metri, în vederea obținerii din acestea, după recoltare şi prelucrare, a drogului de risc cannabis, care ulterior urma să fie comercializat.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut faptul că, la data de 30.09.2019, inculpatul M.M.S. împreuna cu inculpatul S.D.R. au procedat la recoltarea parțială a culturii de cannabis, pe care au transportat-o la locuințele acestora„, arată DIICOT într-un comunicat.

Pe lângă cele două culturi de cannabis ajuse la maturitate, procurorii au mai descoperit încă cinci, dar și câteva zeci de kilograme de cannabis semiuscat, peste un kilogram de masă uscată, dar și alte câteva kilograme de macerat de cannabis. 

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, la locuințele celor doi inculpați au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 181 de plante de cannabis în diferite stadii de creștere constituite în 5 culturi outdoor, reprezentând aproximativ 84 de kilograme de masă verde. Totodată, au fost ridicate aproximativ 40 de kilograme de masă vegetală semiuscată, 1,15 kilograme de masă vegetală uscată și aproximativ 5 kilograme de macerat de cannabis„, precizează procurorii.

De asemenea, au fost identificate un laborator indoor pentru creșterea plantelor de cannabis, o instalație pentru distilarea maceratului de cannabis și obținerea de ulei de cannabis, manuale de utilizare a instalațiilor, un uscător pentru plate de cannabis, cutii de fertilizatori, răsadniță, aparat de vidat și lipit, folii, grindere, telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie, precum și suma de 15.000 lei.

„În cauză s-a stabilit faptul că, la săvârșirea faptelor a participat și inculpatul G.I.S. împreună cu inculpatul M.R.M”, mai arată sursa citată.

Procurorii DIICOT Bistrița – Năsăud au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților M.M.S, S.D.R., G.I.S. și M.R.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cursul zilei de azi, cei patru bărbați reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului Bistrița – Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Bistrița – Năsăud și al lucrătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here