Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Feldru și-a pierdut viața după ce a suferit în această după-amiază un accident cumplit.  Aflat într-o pădure din lapropierea localității, într-o zonă greu accesibilă, cunoscută sub numele de Valea lui Dan, un tractor s-a răsturnat peste el.

UPDATE: 

Accidentul a avut loc pe un teren deținut de bărbatul decedat în cumplitul accident, potrivit IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Din verificări a rezultat faptul că, bărbatul în vârsta de 47 de ani, din localitate, în timp ce efectua lucrări cu un utilaj agricol, pe un teren proprietate personală, a pierdut controlul acestuia și s-a rasturnat. În urma accidentului, din păcate, bărbatul a decedat„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

În urma apelului la 112, spre locul indicat s-au deplasat de urgență echipaje ale Salvamont Bistrița-Năsăud, SVSU Feldru cu mijloace de teren și un echipaj de prim ajutor SMURD de la secția de Pompieri Năsăud.
La locul solicitării a fost direcționat totodată și un echipaj cu medic din cadrul SAJ BN.

Salvatorii care au ajuns la fața locului au găsit victima inconștientă, în stop cardio-respirator și au aplicat pe loc manevrele de resuscitare.


Echipajul de prim ajutor SMURD a găsit la locul indicat victima, neîncarcerată, în stop cardio-respirator și a început de îndată aplicarea protocolului de resuscitare. În ciuda eforturilor echipajelor de intervenție, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor, astfel că a fost declarat decesul la locul incidentului„, a declarat marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BN.

Bărbatul era căsătorit și avea patru copii. Peste o lună era programată nunta unuia dintre fiii săi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.